In prezent exploatatiile de subzistenta detin 45,24 % din totalul suprafetei agricole utilizate, exploatatiile de semi - subzistenta utilizeaza 16,09 % iar exploatatiile comerciale utilizeaza 38,67%.
Aceasta structura, nefavorabila in principal exploatatiilor agricole de semi-subzistenta, precum si cooperarea insuficienta a producatorilor agricoli, a determinat o slaba dezvoltare a sectorului.
Cresterea competitivitatii acestui sector este conditionata de valorificarea pe piata a unor produse agricole corespunzatoare din punct de vedere calitativ si cantitativ.
Adaptarea productiei la cerintele pietei poate fi accelerata semnificativ de asocierea producatorilor agricoli, care are drept consecinta constientizarea acestora asupra importantei aplicarii unor tehnologii de productie unitare, corespunzatoare solicitarilor procesatorilor sau comertului cu ridicata.
De asemenea, lipsa sustinerii financiare a infiintarii si functionarii formelor de asociere a condus la mentinerea unei dualitati formata, pe de o parte, din exploatatiile de subzistenta si semi-subzistenta, iar pe de alta parte din exploatatiile comerciale.
La aceasta s-au adaugat reticenta si interesul scazut al producatorilor agricoli fata de formele asociative, datorita:
Pana in prezent, in Romania au fost recunoscute, in conformitate cu legislatia nationala in vigoare, un numar de 56 grupuri de producatori, dintre acestea 4 grupuri de producatori au depus proiecte de finantare din fonduri SAPARD, in principal pentru legume-fructe, lapte si produse lactate, cartofi, carne de pasare si oua, carne ovine si caprine, miere si produse din miere.
In urma analizei relatiei dintre exploatatiile de subzistenta si semi-subzistenta cu piata, se impune in continuare identificarea oportunitatilor pentru o mai buna valorificare a productiei agricole.
Incurajarea infiintarii grupurilor de producatori din sectorul agricol si silvic in vederea obtinerii de produse de calitate care indeplinesc standardele comunitare, prin aplicarea unor tehnologii de productie unitare si sprijinirea accesului la piata a propriilor membri.
Infiintarea si functionarea administrativa a grupurilor de producatori, recunoscute in conformitate cu prevederile legislatiei nationale in vigoare, va conduce la:
· Adaptarea productiei la cerintele si exigentele pietei;
· Asigurarea comercializarii in comun a produselor, inclusiv pregatirea pentru vanzare, centralizarea vanzarilor si distributia produselor cu ridicata;
· Cresterea valorii adaugate a productiei obtinute in comun si o mai buna gestionare economica a resurselor si rezultatelor obtinute;
· Stabilirea unor reguli comune in ceea ce priveste informatiile asupra productiei, in special cu privire la cantitate, calitate si tipul ofertei, acordandu-se o atentie deosebita produselor obtinute in cantitati corespunzatoare pentru industria prelucratoare si pentru reteaua de comercializare.
Cele prezentate mai sus, trebui sa fie vazute de catre mii de producatori agricoli, care au exploatatii de subzistenta si semi - subzistenta, din toate tara, cu ocazia excursiilor organizate de catre sindicate, asociatii, fundatii, Ministerului Agriculturii, la cele mai apreciate grupuri de producatori din UE. Doar dupa ce au vazut, au povestit, celor ramasi acasa, cele vazute si s-au luminat cu totii, ar trebui sa infiinteze grupuri de producatori cu adevarat functionale.
13-06-2025 Siguranta alimentara
Autoritățile au confiscat produse alimentare contrafăcute în valoare de 91 de milioane de euro într-o singură operațiune la nivelul UE. Vinurile și băuturile spirtoase se confruntă cu una dintre cele mai ridicate rate de contrafacere în comparație cu alte produse, cu pierderi anuale în vânzări de 2 289 de milioane de euro și aproape 5 700 de locuri de muncă în UE. Numai în România, în acest sector se pierd anual 29 de milioane de euro din vânzări și peste 220 de locuri de muncă. Mai multe>>
06-06-2025 Cercetare agricola
Artesana, producătorul român de lactate artizanale, anunță un parteneriat strategic cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (USAMV Cluj-Napoca), în cadrul unui proiect de cercetare coordonat de Prof. dr. Dan Cristian Vodnar. Proiectul urmărește o evaluare aprofundată a caracteristicilor fizico-chimice, nutriționale și funcționale ale laptelui neomogenizat, în comparație cu cel omogenizat, cu implicații directe asupra percepției consumatorilor și biodisponibilității nutrienților. Mai multe>>
06-06-2025 Invatamant agricol
● 3 universități cu profil agronomic din România se vor deschide direct către fermieri, pentru a duce cunoștințele teoretice și rezultatele cercetării mai aproape de aceștia● Primele extensii ale universităților vor fi deschise în județele Cluj, Timiș și Brașov, în zona Făgărașului Mai multe>>
13-05-2025 Cercetare agricola
Privind la progresul tehnologic rapid din lume, observăm că impactul inovației asupra dezvoltării nu depinde doar de idei îndrăznețe, ci și de aplicarea lor în rezolvarea problemelor reale. Puține sectoare ilustrează acest lucru mai bine decât agricultura. Producția de alimente se confruntă cu o presiune tot mai mare din cauza schimbărilor climatice, resurselor naturale limitate și a creșterii populației globale. Mai multe>>
08-05-2025 Invatamant agricol
Campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca își deschide porțile sâmbătă, 10 mai 2025, pentru sute de liceeni pasionați de științele vieții. ”Green Campus 2025 - Facultatea e mai cool decât credeai!” este evenimentul dedicat în fiecare an tinerilor care nu cunosc încă programele atractive de studii de licență ale Facultății de Zootehnie și Biotehnologii: Zootehnie; Biotehnologii; Comportamentul și bunăstarea animalelor. Mai multe>>
18-04-2025 Siguranta alimentara
InfoCons Protecția Consumatorilor a realizat un studiu pe baza informațiilor ce se regăsesc pe etichetele produselor tip cozonac cu diverse umpluturi identificate pe piața din România pentru Sărbătorile de Paște 2025 .În total InfoCons Protecția Consumatorilor a analizat 23 de produse tip cozonac cu diverse umpluturi (cozonac cu ciocolată , cozonac cu nucă și cozonac cu rahat ) cu ocazia Sărbătorilor de Paște 2025 , de la următorii producători/distribuitori : Mai multe>>
01-10-2024 Informatii utile
Sănătatea dumneavoastră și a familiei dumneavoastră este o prioritate urgentă. Fără ea, tu și cei dragi nu vă veți putea bucura de nicio altă binecuvântare materială în viață. Cu toate acestea, o sănătate solidă poate fi costisitoare, mai ales în această zi în care costurile medicale cresc anual. Mai multe>>
17-07-2024 Asociatii agricole
Începând cu 1 iulie 2024, Sandor Darabont a preluat funcția de Președinte al Clubului Fermierilor Români pentru o perioadă de șase luni, în cadrul mecanismului președinției rotative instituit de asociație în 2021. Mecanismul președinției rotative urmărește punerea în prim-plan a unor teme de interes major pentru agricultura din România, dar și a unor probleme strategice specifice regiunii din care provine președintele. Mai multe>>
08-07-2024 Invatamant agricol
Agreena, compania daneză în creștere, ce face pionierat în tranziția spre agricultura regenerativă, a încheiat cu succes un proiect de educare a noilor generații, în parteneriat cu WorldSkills România. Aproape 9000 de elevi și peste 200 de profesori au beneficiat de cunoștințele despre importanța prezervării biodiversității în domeniul agro și nu numai. Opiniile rezultate în urma programului arată cât de mult s-au dezvoltat atât cunoștințele teoretice și practice, cât și capacitățile importante precum munca în echipă sau abilitățile de comunicare. Mai multe>>
21-02-2024 Invatamant agricol
Junior Achievement (JA) Romania si Romanian-American Foundation (RAF) continua parteneriatul pentru Educatia antreprenoriala in liceele agricole din Romania. Proiectul AgriSchool Plus se deruleaza in perioada 2024-2026 si are ca scop pregatirea elevilor din liceele agricole pentru reusita profesionala, prin educatie antreprenoriala practica si cooperarea cu mediul de afaceri local. Mai multe>>
12-01-2024 Asociatii agricole
Incepand cu 1 ianuarie 2024, dl. Vonica Maniu, fermier care realizeaza performanta in cultivarea cerealelor si oleaginoaselor intr-o zona puternic afectata de seceta, in jud. Constanta, precum si o afacere in sectorul ovin preluata de la inaintasii dansului din Poiana Sibiului, a preluat functia de presedinte al Clubului Fermierilor Romani pentru o perioada de 6 luni, pana la data de 30 iunie 2024. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>