Stiri agricole

P9944, hibridul de top pentru familia Holhoș din Bihor

holhos claudiu holhos nelu resizedTradiție și succes. Acestea sunt doar două dintre cuvintele care pot descrie pe scurt activitatea companiei Corteva Agriscience de-a lungul timpului. Încă de la debutul pe piața din România, hibrizii Pioneer au intrat în grațiile fermierilor și au devenit o alegere constantă datorită producțiilor ridicate obținute an de an. Acesta a fost unul dintre motivele lansării campaniei Fermier campion, iar în cele ce urmează regăsim povestea familiei Holhoș care, după mai multe testări, a rămas fidelă hibrizilor de porumb Pioneer an de an, de aceea în prezent ocupă toată suprafața destinată porumbului.

Citeşte mai departe...

IAA: Sistemul Antigrindină Oprit – Pierderi economice de sute de milioane de euro în agricultură

IAA - Sistemul Antigrindina OpritProgramul Național Antigrindină a fost sistat, prin adresa nr. 6035/30.08.2024, MADR a anunțat lipsa alocării fondurilor necesare activității de operare pentru anul în curs, prin urmare a oprit funcționarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor. În conformitate cu această decizie, unitățile de combatere a căderilor de grindină operate de către IAA (Intervenții Active în Atmosferă) au intrat în regim de conservare și pază.

Citeşte mai departe...

Corteva Agriscience a acordat un grant in bani pentru a sprijini persoanele cu dizabilitati in agricultura

Corteva Agriscience a acordat un grant in bani pentru a sprijini persoanele cu dizabilitati in agriculturaCorteva Agriscience, compania internationala de cercetare si dezvoltare in domeniul agriculturii, angajata in transformarea peisajului agricol, a acordat un grant in bani proiectului care isi propune sa sprijine fermierii cu dizabilitati. Initiativa „Punem Agricultura pe Picioare", lansata de Alexandra Buliga, femeie fermier si antreprenor in cadrul societatii Baiagro din judetul Neamt, a obtinut sprijinul Corteva in cadrul programului de granturi educationale TalentA in 2023, destinat sa sustina activitatile femeile in agricultura.

Citeşte mai departe...

Se lanseaza aplicatia Registrul unic national privind circulatia si destinatia terenurilor agricole situate in extravilan

Aplicatia Registrul unic national privind circulatia si destinatia terenurilor agricole situate in extravilanIncepand cu data de 01 martie 2024, pe site-ul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale este publica aplicatia Registrul unic national privind circulatia si destinatia terenurilor agricole situate in extravilan, sistem electronic, constituit conform prevederilor legale. Registrul cuprinde informații privind vânzătorul, cumparatorul, suprafața de teren agricol situată în extravilan oferită spre vânzare, categoria de folosință a acestora, prețul de vânzare, amplasamentul, documentelor justificative, etc.

Citeşte mai departe...

Romania aplica derogarea de la prima cerinta din GAEC 8 privind terenurile agricole

Decizia Romaniei privind aplicarea derogarii de la prima cerinta din standardul GAEC 8 pentru anul de cerere 2024 transmisa oficial CEMinistrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Florin Ionut Barbu, dupa consultari cu mediul asociativ din sectorul agricol, a comunicat Comisiei Europene aplicarea derogarii pentru Romania de la prima cerinta din standardul GAEC 8 pentru anul de cerere 2024, astfel:

Citeşte mai departe...

Reactia FAPPR la masurile recente anuntate de guvern in sprijinul fermierilor

Reactia FAPPR la masurile recente anuntate de guvern in sprijinul fermierilorForumul Agricultorilor si Procesatorilor Profesionisti din Romania (Forumul APPR), structura federativa a fermierilor si procesatorilor agricoli din Romania, considera ca o serie dintre masurile anuntate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale ca solutii la criza din agricultura nu pot fi puse in practica sau necesita imbunatatiri majore, dupa cum se arata in cele ce urmeaza:

Citeşte mai departe...

CE a decis sa ofere fermierilor dreptul sa opteze pentru modul in care sa gestioneze conditiile GAEC 8

Comisia Europeana a decis sa aplice o derogare de la standardul GAEC 8Derogarea decisa de Comisia Europeana suspenda obligativitatea fermelor de a lasa 4% din suprafata de teren detinuta drept zona neproductiva si da fermierilor dreptul sa opteze pentru modul in care vor actiona asupra suprafetei respective, intre: Infiintarea unei culturi intermediare/ secundare, dupa recoltarea culturii principale; Infiintarea unei culturi fixatoare de azot; Asigurarea unei zone neproductive.

Citeşte mai departe...

Derogarile CE pentru salvarea fermierilor risca sa le produca pierderi de doua ori mai mari

Derogarile propuse de Comisie pentru salvarea fermierilor risca sa le produca pierderi de doua ori mai mari - Europa se confrunta cu o criza a apei - Comisia ignora nevoile Romaniei privind irigatiileDesi valoarea productiei europene de cereale a scazut cu 30% intr-un singur an, iar fermierii protesteaza in jumatate din statele membre sub greutatea legislatiei Green Deal si a crizelor suprapuse, Comisia Europeana se preface ca vine in sprijinul agriculturii. Cel mai recent exemplu de asa-zisa solutie e o derogare propusa de executivul european de la conditionalitatea de mediu din Politica Agricola Comuna, prin care se cere ca 4% din terenul arabil sa ramana nelucrat, in scopul pastrarii biodiversitatii.

Citeşte mai departe...

Noi intalniri de discutii intre fermieri si MADR

au avut loc noi intalniri cu fermierii la sediul MADRMinistrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Florin Ionut-BARBU, a avut miercuri, 24 ianuarie 2024, la sediul MADR, mai multe intalniri cu delegatii de agricultori din judetul Timis, Botosani, acestia din urma aflandu-se printre fermierii ce au protestat in comuna Afumati. Problemele ridicate de cei prezenti au vizat costurile ridicate ale inputurilor, dificultatile cu creditarea si cu executarile silite, situatii punctuale cu plata subventiilor de catre APIA etc.

Citeşte mai departe...

Acord semnat intre MADR si reprezentantii fermierilor din sectorul vegetal

Acord semnat intre MADR si reprezentantii fermierilor din sectorul vegetalMinistrul agriculturii si dezvoltarii rurale, Florin Ionut Barbu, a avut astazi, 15 ianuarie 2024, o intalnire de lucru cu reprezentantii asociatiilor de fermieri din sectorul vegetal. Conducerea formelor asociative a expus principalele probleme cu care membrii acestora se confrunta in activitatea desfasurata: plata subventiilor APIA si rambursarea de TVA, acordarea creditelor subventionate pentru agricultura, concurenta cerealelor ieftine din Ucraina, schimbarile climatice.

Citeşte mai departe...

Crescatorii de ovine si caprine s-au intalnit cu ministrul Agriculturii

Intalnirea ministrului Agriculturii cu reprezentantii sectorului ovinFermierii reprezentativi din sectorul ovine si caprine au participat luni, 15 ianuarie 2024, la intalnirea cu ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale, Florin Ionut BARBU, la sediul institutiei, organizata pentru prezentarea masurilor de sprijin aferente anului 2024 precum si pentru identificarea solutiilor la problemele pe care le intampina acest sector.

Citeşte mai departe...

Lista de revendicari si Plan de masuri transmise de Clubul Fermierilor Romani catre MADR si Guvernului Romaniei

Clubul Fermierilor Romani inainteaza o lista de revendicari Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si Guvernului Romaniei pentru rezolvarea crizei financiare a fermierilor si redobandirea competitivitatii fermelor romanestiClubul Fermierilor Romani reafirma importanta consolidarii comunicarii si cooperarii Guvernului Romaniei si Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale cu parteneri sociali, reprezentanti ai intereselor fermierilor, in scopul identificarii actiunilor si resurselor aferente gestionarii eficiente a crizelor multiple, externe sectorului agroalimentar, cu care se confrunta agricultura romaneasca.

Citeşte mai departe...

CE aproba Romaniei fonduri de 34 de mil. euro pentru daunele produse de seceta severa din 2022

Romaniei i-au fost acordate fonduri europene de solidaritate care se ridica la aproape 34 de milioane EUR pentru repararea daunelor cauzate de seceta severa din 2022Comisia Europeana a aprobat un cuantum de 33,9 milioane EUR din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a sprijini Romania sa solutioneze daunele considerabile cauzate de perioadele de seceta si de incendiile forestiere din 2022.

Citeşte mai departe...

CE aproba modificarile aduse Planului Strategic PAC al Romaniei 2023-2027

Comisia Europeana a aprobat modificarea Planului Strategic PAC al Romaniei pentru perioada 2023-2027Modificarile PS PAC al Romaniei 2023-2027 au fost aprobate de catre Comisia Europeana. Planul Strategic consolidat va imbunatati conditiile de accesare a platilor directe, atat pentru sectorul vegetal, cat si pentru cel zootehnic. Printre cele mai importante modificari din sectorul vegetal se regasesc definitia fermierului activ aplicabila pentru beneficiarii de plati directe si flexibilizarea conditiilor prevazute de GAEC 6 – Acoperirea minima a solului pentru a evita solul descoperit in perioadele cele mai sensibile.

Citeşte mai departe...

50.000 ha cultivate de Al Dahra in Romania trec la agricultura regenerativa cu Agreena

Al Dahra si Agreena au anuntat un proiect comun de agricultura carbonului pe cea mai mare suprafata arabila compacta din UE - 55000 hectare operata de Al Dahra si detinuta de AgricostCompania de agribusiness din UAE, Al Dahra, si compania daneza de tehnologie agricola, Agreena, semneaza un parteneriat prin care se inregistreaza cea mai mare suprafata totala de teren arabil din UE ce va face tranzitia catre agricultura regenerativa. Peste 55.000 de hectare de teren agricol cultivate de Al Dahra si detinute de Agricost, situat pe Insula Mare a Brailei, vor intra in programul de agricultura carbonului al Agreena.

Citeşte mai departe...

Sens & Contrasens in Agricultura: o noua sursa de informatii agro de incredere

Sens si Contrasens in Agricultura - o noua sursa de informatii agro de incredereExperienta si pasiunea i-a unit pe cei doi jurnalisti, Daniela Cristescu si Tudor Calotescu, intr-un nou proiect online. Acestia au creat o platforma care aduce in prim-plan realitatea agriculturii, intr-un mod autentic si captivant: Sens & Contrasens in Agricultura.

Citeşte mai departe...

S-a propus cadrul legal privind importurile agricole din Ucraina si Republica Moldova

cadrul legal pentru importurile de produse agricole din Ucraina sau din Republica MoldovaMinisterul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a postat in transparenta decizionala un proiect de Ordonanta de Urgenta prin care se stabileste cadrul legal privind importurile de produse agricole din Ucraina sau din Republica Moldova, mai exact, se introduce un mecanism de autorizare a operatorilor economici romani pentru permiterea importului a patru produse: grau, porumb, seminte de floarea soarelui si de rapita.

Citeşte mai departe...

CFRO solicita actiuni concrete pentru fermierii romani in contextul transitului si exportului cerealelor din Ucraina

CFRO - Propuneri pentru revitalizarea sectorului agricol si cresterea competitivitatii fermelor romanesti in contextul tranzitului si exportului cerealelor din UcrainaClubul Fermierilor Romani a adresat o scrisoare deschisa catre Prim-ministru, semnaland necesitatea unei abordari sistemice de raspuns la crize in vederea revitalizarii sectorului agricol si cresterii competitivitatii fermelor romanesti, in contextul tranzitului si exportului cerealelor din Ucraina.

Citeşte mai departe...

Misiuni de evaluare a domeniilor Agricultura si Pescuit pentru aderarea Romaniei la organizatia OCDE

Misiunile OCDE de evaluare in domeniile Agricultura si Pescuit 12 -15 septembrie 2023In procesul de aderare a Romaniei la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) a gazduit in aceasta saptamana, in intervalul 12-15 septembrie 2023, primele misiuni OCDE de evaluare in domeniile agricultura, pescuit si acvacultura, ca parte integranta a procesului de aderare a Romaniei la aceasta organizatie.

Citeşte mai departe...

Ministrii Agriculturii din Romania si Ungaria au discutat masurile CE privind importurile de produse agricole din Ucraina

Intrevederea ministrului Florin Barbu cu omologul sau din Ungaria Istvan NagyIn data de 12 septembrie 2023, ministrul Florin BARBU impreuna cu secretarul de stat Adrian PINTEA au primit, la sediul MADR, vizita ministrului Agriculturii din Ungaria, Istvan Nagy. Intalnirea bilaterala a avut ca tema colaborarea dintre cele doua state in domeniul agricol, precum si situatia importurilor de produse agricole provenite din Ucraina, in contextul masurilor preventive adoptate de Comisia Europeana in vigoare pana la data de 15 septembrie 2023.

Citeşte mai departe...

XTB Romania: Rusia preseaza pentru relaxarea sanctiunilor in schimbul acordului privind cerealele

Radu Puiu XTB Romania - Rusia preseaza pentru relaxarea sanctiunilor in schimbul acordului privind cerealeleIn urma retragerii Rusiei din Initiativa pentru cereale la Marea Neagra, SUA s-au asociat cu Romania si Republica Moldova pentru a spori exporturile de cereale ale Ucrainei prin Dunare. Anterior, in iulie 2022, un acord privind cerealele a fost orchestrat de Turcia si de ONU, asigurand exportul sigur de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagra. Cu toate acestea, potrivit lui Radu Puiu, analist financiar al XTB Romania, iesirea recenta a Rusiei, declansata de acuzatiile de interferenta occidentala in propriile sale exporturi de cereale si ingrasaminte, a pus in pericol acordul.

Citeşte mai departe...

MADR evalueaza ajutorul de stat pentru fermele de reproductie porci/pasari

MADR evalueaza stadiul investitiilor in fermele de reproductie pentru porci si pasariMinistrul Florin Barbu a condus in data de 5 septembrie 2023, la sediul MADR, sedinta de lucru referitoare la stadiul de implementare a proiectelor de investitii privind Programul de sustinere a crescatorilor de suine pentru activitatea de reproductie si Programul de sustinere pentru activitatea de reproductie, incubatie in sectorul cresterii pasarilor.

Citeşte mai departe...

Podcastul „Camp Deschis” – sursa de informatii si inspiratie pentru fermierii romani, lansat de BASF Romania

BASF Romania lanseaza podcastul Camp Deschis  O sursa de informatii si inspiratie pentru fermierii romaniBASF Agricultural Solutions Romania, unul din cei mai mari furnizori ai pietei locale de produse pentru protectia plantelor, anunta lansarea podcastului propriu sub numele „Camp Deschis”, dedicat fermierilor si lumii agricole. Cu informatii relevante si mereu actuale, acest podcast propune o perspectiva autentica asupra lumii agricole si a provocarilor cu care se confrunta fermierii din tara noastra.

Citeşte mai departe...

S-a aprobat bugetul Programului pentru scoli al Romaniei - Anul scolar 2023-2024

A fost adoptata HG pentru aprobarea Programului pentru scoli in perioada 2023-2029 si a bugetului aferent anului scolar 2023-2024In Sedinta de Guvern din data de 03 august 2023 a fost adoptata Hotararea de Guvern pentru aprobarea Programului pentru scoli al Romaniei in perioada 2023-2029 si pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia in anul scolar 2023-2024.

Citeşte mai departe...

Consiliul AgriFish: Romania a propus prelungirea derogarilor pentru fermieri privind cerintele GAEC 7 si GAEC 8

Romania propune Comisiei Europene prelungirea derogarilor pentru toti fermierii europeni cu privire la rotatia culturilor si asigurarea zonelor neproductiveMinistrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Florin-Ionut BARBU, a propus in cadrul Consiliului Agricultura si Pescuit (AgriFish), desfasurat la Bruxelles, in data de 25 iulie 2023, prelungirea derogarii pentru toti fermierii europeni de la implementarea cerintelor GAEC 7 si GAEC 8 si pentru anul 2024, privind rotatia culturilor (GAEC 7), respectiv cea privind asigurarea unui procent minim din suprafata agricola dedicat zonelor sau caracteristicilor neproductive (GAEC 8).

Citeşte mai departe...

Bulgaria, Ungaria, Polonia, Romania si Slovacia solicita prelungirea masurilor UE asupra importurilor agricole din Ucraina

Reuniune la Varsovia in vederea prelungirii masurilor preventive ale UE privind anumite produse originare din UcrainaMinistrul Florin-Ionut Barbu a participat miercuri, 19 iulie 2023, la Varsovia, la intalnirea ministrilor agriculturii din Polonia, Bulgaria (online), Ungaria, Romania, Slovacia. La reuniune a fost prezent si premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki. Tema principala a reuniunii a vizat situatia de pe pietele agricole ca urmare a agresiunii Rusiei impotriva Ucrainei si masurile posibile pentru a asigura reguli corecte pentru fermierii din statele membre UE si tarile candidate.

Citeşte mai departe...

Bursa reactioneaza la vestea ca Rusia inceteaza acordul de libera trecere a exporturilor de cereale dinspre Ucraina

Bursa reactioneaza la vestea ca Rusia inceteaza acordul de libera trecere a exporturilor de cereale dinspre UcrainaAcordul de libera trecere a exporturilor de cereale dinspre Ucraina prin porturile de la Marea Neagra a fost abandonat de catre Rusia. Potrivit lui Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB Romania, semnale in aceasta directie fusesera furnizate deja de catre Moscova, iar traficul in scadere sugera, de asemenea, o posibila renuntare la acord. Volumele transportate se diminuasera puternic, astfel incat doar o nava mai opera livrari in cadrul intelegerii.

Citeşte mai departe...

Pagube in valoare de 15 milioane de lei in urma grindinei din judetul Timis

Agra Asigurari estimeaza pagube in valoare de 15 milioane de lei in urma grindinei din judetul TimisJudetul Timis a fost afectat din nou joi seara de un puternic fenomen de grindina, precipitatii abundente si furtuna, producand pagube majore in sectorul agricol. Compania Agra Asigurari estimeaza daune de peste 15.000.000 de lei la nivel regional.

Citeşte mai departe...

Coridoarele de solidaritate nu au ajutat nici fermierii, nici regiunile vulnerabile ale lumii

Carmen Avram catre Comisia Europeana - Vorbim de coridoare de solidaritate - Care solidaritate - Fermierii europeni au fost mintitiIn timp ce un grup de fermieri romani protesta la Bruxelles, Carmen Avram le-a transmis mesajul in Parlamentul European: „Fermierii au fost mintiti si ingenuncheati. Ei sunt fortati sa-si vanda azi produsele la preturi sub cele de productie”.

Citeşte mai departe...

Petre Daea se intalneste cu omologul din Ucraina pentru a discuta exporturile catre Romania si monitorizarea tranzitului catre statele terte

Masuri suplimentare de monitorizare a tranzitului restrictionarea exportului catre Romania si controale in vama pentru toate produsele din Ucraina discutate de Petre Daea cu omologul din Ucraina - Cei doi oficiali se intalnesc vineri la BucurestiMinistrul Agriculturii Petre Daea a avut astazi, 19 aprilie 2023, o discutie in format online cu omologul ucrainean Mikola Solski, avand ca subiect masurile pe care Romania le va lua pentru protejarea fermierilor romani ca urmare a comertului cu cereale si seminte oleaginoase din Ucraina. Cei doi oficiali au convenit sa aiba o intalnire tete-a-tete, vineri, 21 aprilie 2023, la Bucuresti, pentru a transpune rapid in practica cele mai bune solutii pentru ambele parti.

Citeşte mai departe...

PAC Post 2027: Pozitia Aliantei pentru Agricultura si Cooperare

Alianta pentru Agricultura si Cooperare - pozitia aliantei cu privire la PAC Post 2027Alianta pentru Agricultura si Cooperare informeaza oficial ca prezentul document reprezinta o perspectiva de baza preliminara privind viitorul Politicii Agricole Comune (PAC) post 2027, urmand ca pe parcursul procesului de negociere sa se revina cu opinii oficiale suplimentare. In acest context, consideram ca avem nevoie de o PAC mai puternica, cu un cadru institutional si organizational adecvat pentru simplificarea acesteia, mai putin birocratic si mai usor de utilizat, pentru a raspunde mai bine provocarilor actuale ale sectorului agricol.

Citeşte mai departe...

Actualizarea cadrului legal pentru absorbtia fondurilor europene pentru agricultura si dezvoltare rurala

Actualizarea cadrului legal pentru absorbtia fondurilor europene pentru agricultura si dezvoltare ruralaIn Sedinta de Guvern din data 9 martie 2023 a fost aprobata o Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea OUG nr. 49/2015 privind gestionarea financiara a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit si politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum si a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 si pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul garantarii.

Citeşte mai departe...

Observatorul Laptelui va monitoriza piata laptelui si a produselor lactate din Romania

Observatorul laptelui prima structura care va monitoriza piata laptelui si a produselor lactateLa nivelul MADR va functiona „Observatorul laptelui si al produselor lactate”, structura ce are ca obiective colectarea, prelucrarea si centralizarea datelor si a informatiilor referitoare la piata laptelui si a produselor lactate, respectiv cele cu privire la exploatatiile de vaci de lapte, bivolite, oi si capre, efectivele de animale, cantitatile de lapte, pretul laptelui crud materie prima, al laptelui comercializat si al produselor lactate, precum si al costurilor de productie.

Citeşte mai departe...

Solutii digitale si noi meserii pentru agricultura viitorului. Clubul Fermierilor Romani in dialog cu Ministrul Agriculturii, Petre Daea

Solutii digitale si noi meserii pentru agricultura viitorului - Clubul Fermierilor Romani in dialog cu Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale domnul Petre DaeaTinerii din cadrul think tank-ului Agrinnovator, absolventi ai programului Tineri Lideri pentru Agricultura organizat de Clubul Fermierilor Romani, s-au intalnit in data de 2 februarie 2023 cu Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre Daea, pentru a discuta despre nevoile de digitalizare ale agriculturii.

Citeşte mai departe...

Comisarul pentru agricultura recunoaste dublul standard aplicat Romaniei si altor state membre

Comisarul pentru agricultura recunoaste dublul standard aplicat Romaniei si altor state membreDupa 60 de ani de Politica Agricola Comuna, inca nu avem o piata comuna. Fermierii romani si alti colegi de-ai lor din cateva state membre sunt victime ale dublului standard, aplicat de la Bruxelles. Existenta diferentelor intre subventii a fost recunoscuta de Comisarul pentru Agricultura, in timpul sedintei COMAGRI, din 9 ianuarie 2023.

Citeşte mai departe...

Fermierul Florin Tiutiu preia mandatul de presedinte al Clubului Fermierilor Romani

Florin Tiutiu Presedinte Clubul Fermierilor RomaniIncepand cu 1 ianuarie 2023, fermierul Florin Tiutiu a preluat functia de presedinte al Clubului Fermierilor Romani pentru o perioada de 6 luni, pana la data de 30 iunie 2023. Schimbarea la nivel de conducere a avut loc in cadrul mecanismului de Presedintie rotativa instituit de asociatie in 2021.

Citeşte mai departe...

„Caravana Cunoasterii”- Noutatile introduse in agricultura de PNS 2023-2027

Ministerul Agriculturii a lansat Caravana Cunoasterii - actiune de prezentare la nivel national a Planului National StrategicPetre DAEA, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a prezidat vineri, 9 decembrie 2022, Conferinta cu titlul „Planul National Strategic 2023-2027”(PNS), ce s-a desfasurat in Aula Magna a Academiei de Stiinte Agricole si Silvice, incepand cu ora 9.30. Ministrul a prezentat noutatile introduse de PNS 2023-2027, respectiv mutarea accentului de la conformitate catre rezultate si performanta, cresterea ambitiilor in materie de mediu si clima si bunastarea animalelor, un grad ridicat de flexibilitate in stabilirea regulilor detaliate de eligibilitate si selectie, extinderea sectoarelor pentru care se acorda finantare din PNS: bunastarea la taurine, irigatii in sisteme locale, investitii in perdele de protectie etc.

Citeşte mai departe...

Tineri lideri fermieri romani premiati la Bruxelles

Tineri lideri fermieri romani premiati la BruxellesO echipa de tineri fermieri romani a castigat pe 7 decembrie 2022 premiul pentru cel mai bun proiect digital in cadrul Congresului European al Tinerilor Fermieri de la Bruxelles. In cadrul Congresului, 16 echipe de tineri fermieri din toata Uniunea Europeana au prezentat proiecte care vizeaza imbunatatirea practicilor si tehnologiilor aplicate in agricultura, care pun accentul pe utilizarea responsabila a resurselor de mediu, folosind solutii digitale si aplicatii de management integrat al fermelor, pentru respectarea cerintelor Pactului Ecologic European, strategiei Biodiversitate si Farm to Fork.

Citeşte mai departe...

CE a aprobat Planul National Strategic 2023-2027. Ce sume s-au alocat pentru agricultura romaneasca?

Planul National Strategic 2023-2027 a fost aprobat de Comisia EuropeanaComisia Europeana a aprobat, miercuri 7 decembrie, Planul National Strategic 2023-2027 (PNS) al Romaniei prin care fermierii romani si agricultura romaneasca vor beneficia de 15,83 miliarde de euro.

Citeşte mai departe...

Comisia Europeana aproba ajutorul de 75 mil. Euro pentru producatorii agricoli romani afectati de seceta severa

Ajutoare de stat - Comisia Europeana aproba o schema romaneasca in valoare de 75 milioane EUR pentru a compensa producatorii agricoli afectati de seceta severaComisia Europeana a aprobat, in temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schema romaneasca de compensare a producatorilor agricoli pentru daunele suferite ca urmare a secetei severe din 2021 si 2022. Masura, cu un buget de aproximativ 75 milioane EUR (aproximativ 365,6 milioane RON), este deschisa producatorilor agricoli de grau, secara, triticala, orz, ovaz si rapita direct afectati de seceta severa.

Citeşte mai departe...

Modificari aduse OUG 157/2022 (granturi pentru producatorii agricoli afectati de seceta pedologica)

Propunere de modificare a OUG 157 din 2022 care instituie granturi destinate producatorilor agricoli afectati de seceta pedologicaIn data de 5 decembrie 2022, MADR a postat in transparenta decizionala un proiect de Ordonanta de urgenta prin care se propune modificarea OUG 157 din 2022, ce a fost publicata in MO al Romaniei, Partea I, nr. 1.111 din 17 noiembrie 2022, prin care a fost instituita o schema de ajutor de stat sub forma de grant, in valoare totala de 365.638.260 lei, destinata producatorilor agricoli care au infiintat culturi in toamna anului 2021 si au fost afectate de seceta pedologica in cursul anului 2022.

Citeşte mai departe...

Teraseya FLY – o solutie de monitorizare in timp real a insectelor daunatoare este castigatorul etapei locale a concursului BASF Innovation Hub

BASF si AHK Romania anunta start-up-ul romanesc care a concurat pentru titlul de cel mai bun inovator din Europa Centrala si de SudStart-up-ul Teraseya FLY este castigatorul etapei locale a concursului BASF Innovation Hub, destinat inovatorilor si start-up-urilor care contribuie direct sau indirect la pilonii Pactului Verde – energie curata, mobilitate inteligenta, agricultura sustenabila. Teraseya FLY este o solutie unica pentru a monitoriza automat, in timp real, insectele daunatoare care sunt responsabile de distrugerea a 20% din culturile din intreaga lume. Dispozitivul tip „Plug and Play” ajuta fermierii sa-si protejeze culturile, reducand, in acelasi timp, cantitatea de insecticide pulverizate.

Citeşte mai departe...

Carmen Avram solicita CE sprijin urgent pentru fermierii romani afectati de importurile de cereale din Ucraina

Carmen Avram solicita Comisiei Europene sprijin urgent pentru fermierii romani afectati de importurile de cereale din UcrainaRomania a fost solidara cu Ucraina, facilitand exportul de cereale prin intermediul coridoarelor verzi, acum a venit randul Comisiei Europene sa dea dovada de acelasi spirit de solidaritate fata de fermierii Romaniei. E apelul ferm al eurodeputatului Carmen Avram, facut in Comisia pentru Agricultura din Parlamentul European, marti, 25 octombrie, in cadrul audierii privind impactul razboiului din Ucraina asupra agriculturii europene.

Citeşte mai departe...

15,8 miliarde de euro pentru investitii in agricultura propuse in varianta finala PNS 2023-2027

Aproape 16 miliarde de euro pentru investitii in agricultura propuse in varianta finala PNS 2023-2027Ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale, Petre DAEA, a participat in perioada 17-18 octombrie 2022 la reuniunea Consiliului Agricultura si Pescuit, care s-a desfasurat la Luxemburg. Totodata, MADR anunta ca a fost transmisa oficial Comisiei Europene, prin sistemul electronic pentru schimbul securizat de informatii, in data de 18 octombrie 2022, varianta finala a Planului National Strategic 2023-2027 al Romaniei, dupa operarea si integrarea tuturor observatiilor formulate de Comisia Europeana.

Citeşte mai departe...

Sprijinul in sectorul agroalimentar si rural: Ministrul Daea s-a intalnit cu reprezentantii bancilor comerciale

Sprijinul in sectorul agroalimentar si rural - Ministrul Daea s-a intalnit cu reprezentantii bancilor comercialeIn data de 30 septembrie 2022, ministrul Petre Daea i-a invitat la o intalnire de lucru pe reprezentantii bancilor comerciale. Scopul intalnirii a vizat identificarea solutiilor optime pentru implementarea schemelor de sprijin din fonduri europene odata cu adoptarea cadrului legal privind ajutoarele de stat Agro IMM Invest si Rural Invest, finantarea din fonduri externe nerambursabile in domeniul eficientei energetice si implementarea Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.

Citeşte mai departe...

MADR sustine financiar si incurajeaza crescatorii de animale

Ministrul agriculturii Petre DAEA incurajeaza crescatorii de animale sa continue aceasta indeletnicire care face parte din traditia poporului romanPentru mentinerea unui septel de animale care sa valorifice resursele naturale de care dispunem, Guvernul a venit in sprijinul crescatorilor de animale cu subventii consistente, acordate la timp. Iar acum, pentru a veni in intampinarea fermierilor din sectorul zootehnic, la solicitarea MADR, Comisia Europeana a aprobat, in premiera, avansul in procent de 70%, incepand cu data de 16 octombrie, astfel incat crescatorii de animale sa faca fata conditiilor vitrege, ca urmare a secetei, dar nu numai.

Citeşte mai departe...

Romania este la conducerea celei mai mari organizatii a fermierilor europeni COPA

Romania este la conducerea celei mai mari organizatii a fermierilor europeni COPAIncepand de vineri, Romania este la conducerea celei mai mari organizatii a fermierilor europeni. Delegatia Aliantei pentru Agricultura si Cooperare a participat la sedintele Praesidium COGECA, Praesidia COPA-COGECA si Praesidium COPA 22-23.09.2022.

Citeşte mai departe...

Asociatiile de fermieri solicita includerea agriculturii in randul sectoarelor vizate de plafonarea pretului la energie

Asociatiile de fermieri solicita includerea agriculturii in randul sectoarelor vizate de plafonarea pretului la energieFederatia Nationala Pro Agro, Asociatia Producatorilor de Carne de Porc din Romania (APCPR), Uniunea Crescatorilor de Pasari din Romania (UCPR) si Asociatia Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine, Ovine si Porcine (ACEBOP), semneaza o scrisoare deschisa cu scopul de a atrage atentia asupra necesitatii adoptarii cu rapiditate a unei masuri care sa introduca agricultura in randul sectoarelor pentru care se aplica recentele prevederi privind plafonarea pretului la energie electrica.

Citeşte mai departe...

Romania sustine lanturile scurte de aprovizionare pentru asigurarea securitatii alimentare in UE

Interventia Ministrului Petre DAEA la Consiliul Informal al Ministrilor agriculturii 14-16 septembrie 2022Ministrul Petre Daea a participat in perioada 14-16 septembrie la reuniunea informala a Ministrilor Agriculturii din Uniunea Europeana, de la Praga, Republica Ceha. Discutiile din cadrul sesiunii plenare s-au axat pe tema: „Asigurarea securitatii alimentare - Rolul agriculturii si alimentelor UE in productia globala durabila de alimente”. In continuare va prezentam interventia Ministrului Petre Daea la Consiliul Informal al Ministrilor Agriculturii:

Citeşte mai departe...

Alianta pentru Agricultura si Cooperare sustine protestul pasnic al fermierilor cehi, alaturi de statele din grupul de la Visegrad

Alianta pentru Agricultura si Cooperare sustine protestul pasnic al fermierilor cehi alaturi de statele din grupul de la VisegradAlianta pentru Agricultura si Cooperare isi declara solidaritatea si sustinerea fata de manifestul pasnic al fermierilor cehi, organizat intre 15 si 16 septembrie 2022, la Praga, cu ocazia reunirii Consiliului informal AgriFish. Fermierii vor retransmite ministrilor reuniti la Consiliul de Ministri – AGRIFISH, principalele probleme cu care se confrunta cu scopul de a trage un nou semnal de alarma cu privire la incertitudinea viitorului agriculturii europene, greu incercata in ultimii ani.

Citeşte mai departe...

Dialog Romania - Republica Moldova privind intensificarea cooperarii in sectorul agroalimentar

MADR - Perspective privind intensificarea cooperarii bilaterale in sectorul agroalimentar cu Republica MoldovaVineri, 9 septembrie, ministrul Petre DAEA a primit la sediul MADR o delegatie a Ministerului Agriculturii si Industriei Alimentare (MAIA) din Republica Moldova condusa de ministrul Vladimir BOLEA. Alaturi de ministrul DAEA s-au aflat secretarii de stat Sorin Moise si Ion Gaman, precum si conducerea directiilor de specialitate din cadrul MADR si APIA. Cele doua parti au facut o trecere in revista a principalelor problematici bilaterale: comertul cu produse agroalimentare, identificarea unor instrumente de intensificare a cooperarii bilaterale pe segmentul agroalimentar, procesarea productiei agricole.

Citeşte mai departe...

Organizatiile din agricultura se opun modificarii obiectivelor PAC si solicita sustinere politica

Alianta pentru Agricultura si Cooperare se opune modificarii obiectivelor Politicii Agricole comune in tratatele UE si solicita sustinere politicaAlianta pentru Agricultura si Cooperare priveste cu neincredere propunerea raportorului Eugenia Rodríguez Palop de modificare a Articolului 39 al Tratatului privind Functionarea Uniunii Europene (TFUE). Bazele Politicii Agricole Comune sunt stabilite in Art. 39 din Tratat unde sunt inscrise in mod clar principiile furnizarii consumatorilor de alimente la preturi accesibile in cantitati adecvate si garantarea fermierilor cu un venit adecvat, iar prin propunerea raportorului se doreste ca aceste principii sa fie inlaturate.

Citeşte mai departe...

Seceta din Europa afecteaza culturile si sporeste riscurile de incendii

Seceta in Europa in august 2022 - deficitul sever de precipitatii afecteaza culturile si sporeste riscurile de incendiiPotrivit celui mai recent raport al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene, intitulat „Seceta in Europa – august 2022”, care prezinta o evaluare actualizata bazata pe datele si analizele Observatorului european al secetei, situatia privind seceta ramane grava in multe regiuni ale Europei.

Citeşte mai departe...

UNCSV face apel pentru inscrierea profesionistilor in grupurile de dialog civil nationale

UNCSV face apel la toate organizatiile profesionale din sectorul agricol si agroalimentar sa isi depuna candidatura pentru grupurile de dialog civil nationaleAvand in vedere ca GDCN (Grupurile de Dialog Civil Nationale) reprezinta locul de intalnire al reprezentantilor organizatiilor profesionale agricole, corelate cu grupurile de lucru de la Comisia Europeana si vor avea ca misiune clara armonizarea unor pozitii nationale pe temele agricole strategice, UNCSV invita toate organizatiile profesionale din sectorul agricol si agroalimentar sa isi depuna candidatura.

Citeşte mai departe...

MADR solicita la CE o derogare de la conditia obligatorie privind perioada de retentie a animalelor

Demersuri pe langa Comisia Europeana pentru sprijinul fermierilor din sectorul zootehnicMinistrul agriculturii si dezvoltarii rurale, Petre Daea, a transmis in data de 28 iulie 2022 o scrisoare catre comisarul pentru agricultura si dezvoltare rurala, Janusz Wojciechowski, prin care solicita o derogare privind perioada de retentie a animalelor in ferme, conditie obligatorie pentru acordarea sprijinului cuplat.

Citeşte mai departe...

MADR propune masuri care sa contribuie la combaterea efectelor schimbarilor climatice in agricultura

Membrii Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbarile climatice in agricultura s-au intrunit la sediul MADRMarti, 26 iulie 2022, ministrul Petre Daea a coordonat, la sediul MADR, sedinta Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbarile climatice in agricultura. Conducerea MADR a stabilit realizarea unei analize a fenomenelor extreme cu care se confrunta agricultura Romaniei, implementarea unor masuri operative pentru reducerea pierderilor suferite de fermieri din cauza conditiilor climatice nefavorabile si instituirea unui program de masuri in vederea gestionarii efectelor produse de schimbarile climatice.

Citeşte mai departe...

Reprezentantii APIA si DAJ sunt in teren pentru a evalua pagubele produse de seceta

Autoritatile evalueaza pagubele produse de secetaCa urmare a secetei pedologice instalate in unele regiuni ale Romaniei, in baza prevederilor HG 557/august 2016, si ale Ordinului comun al ministrului afacerilor interne si al ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale pentru completarea Regulamentului privind gestionarea situatiilor de urgenta generate de fenomene meteorologice periculoase avand ca efect producerea secetei pedologice, la nivelul fiecarui judet este instituita procedura care stabileste modalitatile de constatare si inregistrare a pagubelor.

Citeşte mai departe...

MADR aloca 1,5 miliarde de euro pentru infrastructura de irigatii, desecare si drenaj

Vesti bune pentru fermieri - MADR aloca un miliard si jumatate de euro pentru infrastructura de irigatii desecare si drenajMADR a lansat in dezbatere publica proiectul privind modificarea Programului national de reabilitare a infrastructurii principale de irigatii din Romania si a infrastructurii de desecare si drenaj. Acesta urmareste adaptarea agriculturii la schimbarile climatice si reducerea efectelor acestora asupra productiei agricole, in principal, dar si asupra altor factori de mediu si a populatiei.

Citeşte mai departe...

Alianta pentru Agricultura si Cooperare solicita declararea starii de calamitate in agricultura

Alianta pentru Agricultura si Cooperare solicita declararea starii de calamitate in agriculturaIntr-o scrisoare deschisa Domnului Prim-Ministru al Romaniei, Nicolae CIUCA si Domnului Ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre DAEA, din data de 12 iulie 2022, Alianta pentru Agricultura si Cooperare solicita initierea demersurilor pentru declararea starii de calamitate datorate secetei severe. In continuare va prezentam textul documentului:

Citeşte mai departe...

Comisia pentru Agricultura din Parlamentul European analizeaza situatia din porturile Constanta si Galati

Conducerea Comisiei pentru Agricultura din Parlamentul European in dialog cu Asociatia Granarii Iasi la vizita de lucru din porturile Constanta si GalatiProblemele ridicate recent la evenimentul Agriventura organizat de catre asociatia Granarii Iasi au avut ecou la Bruxelles. Dupa ce vicepresedintele Copa si Cogeca, Max Schulman, a facut o serie de observatii in urma discutiilor de la Iasi cu fermierii romani, o delegatie formata din eurodeputati ai Comisiei pentru Agricultura din Parlamentul European efectueaza astazi si maine o vizita de lucru pentru a analiza situatia din Porturile Constanta si Galati, grav afectate de blocajele cauzate de transporturile de cereale ucrainene.

Citeşte mai departe...

Noutati

CONCURS AgriPortal - Predicție Preț Grâu MATIF

24-10-2025 Stiri agricole

CONCURS AgriPortal - Predicție Preț Grâu MATIF

Crezi că poți anticipa tendințele pieței grâului?Acum ai ocazia să demonstrezi!AgriPortal România lansează Concursul „Predicția prețului de închidere al grâului MATIF – contract decembrie 2025”, dedicat celor pasionați de piețele internaționale de cereale. Mai multe>>

KUBO aduce în România, serele Ultra-Clima®, pentru reziliență și sustenabilitate în producția horticolă.

23-10-2025 Stiri agricole

KUBO aduce în România, serele Ultra-Clima®, pentru reziliență și sustenabilitate în producția horticolă.

Compania va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra 2025. KUBO Group, cu aproape 80 de ani de experiență în dezvoltarea de soluții horticole pentru fermieri din întreaga lume, va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra, un eveniment organizat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București, în data de 30 octombrie 2025, la Romexpo. Mai multe>>

Truck1 devine partener media al INDAGRA 2025 pentru a conecta sectorul agricol

23-10-2025 Stiri agricole

Truck1 devine partener media al INDAGRA 2025 pentru a conecta sectorul agricol

Truck1 s-a alăturat ca partener media oficial al INDAGRA 2025. Fosta expoziție agricolă de top va avea loc la București, România, în perioada 29 octombrie - 2 noiembrie 2025. Evenimentul este organizat de ROMEXPO în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României. Mai multe>>

eJobs - Topul județelor cu cele mai multe job-uri pentru candidații fără studii superioare și pentru muncitorii calificați și necalificați

23-10-2025 Stiri agricole

eJobs - Topul județelor cu cele mai multe job-uri pentru candidații fără studii superioare și pentru muncitorii calificați și necalificați

București, Iași, Cluj, Brașov, Ilfov și Prahova sunt județele cu cele mai multe job-uri pentru candidații fără studii superioare și pentru muncitorii calificați și necalificați Mai multe>>

Înscrierile în programul de gimnaziu "Prepararea Sustenabilă a Hranei" s-au încheiat

23-10-2025 Stiri agricole

 Înscrierile în programul de gimnaziu "Prepararea Sustenabilă a Hranei" s-au încheiat

Fundația WorldSkills România anunță încheierea perioadei de înscrieri pentru programul educațional „Prepararea sustenabilă a hranei” pentru gimnaziu. 450 de profesori din toată țara, alături de peste 25000 de elevi, s-au alăturat acestei inițiative care oferă elevilor competențe practice despre alimentație sănătoasă și responsabilitate față de mediu. Mai multe>>

Fliegl la expoziția AGRITECHNICA – inovații pe care le poți atinge

22-10-2025 Stiri agricole

Fliegl la expoziția AGRITECHNICA – inovații pe care le poți atinge

Cu mult timp înainte de deschiderea târgului, toate halele sunt deja complet rezervate: aproximativ 2.700 de expozanți din peste 50 de țări își vor prezenta cele mai noi utilaje și echipamente la AGRITECHNICA, cel mai important târg internațional dedicat tehnologiei agricole.Fliegl Trailer va fi, de asemenea, prezentă la târgul de la Hanovra, Germania cu trei vehicule expuse (Hala 04, Stand A44), deoarece tractoarele, combinele, echipamentele și roboții agricoli trebuie, la rândul lor, transport... Mai multe>>

FieldBee lansează două inovații majore pentru agricultura digitală modernă

22-10-2025 Stiri agricole

FieldBee lansează două inovații majore pentru agricultura digitală modernă

Compania FieldBee, lider în soluții de ghidare și automatizare agricolă, anunță lansarea a două tehnologii revoluționare dedicate fermierilor care își doresc o agricultură mai precisă, conectată și sustenabilă: myFieldBee și FieldBee Vision. Mai multe>>

Forum de Bun si Bine

22-10-2025 Stiri agricole

Forum de Bun si Bine

ACASĂ, cel mai mare proiect de revitalizare a satului românesc Palatul Parlamentului din București a găzduit a doua ediție a Forumului de Bun și Bine, un eveniment organizat de Profi, care caută să contribuie la prosperitatea României, reunind reprezentanți ai mediului de afaceri, autorități publice, producători locali și organizații non-guvernamentale. Ediția din acest an a propus un proiect fără precedent pentru dezvoltarea rurală prin parteneriat public-privat. Mai multe>>

Un nou raport avertizează liderii mondiali – solul sănătos este esențial pentru a supraviețui colapsului climatic

22-10-2025 Stiri agricole

Un nou raport avertizează liderii mondiali – solul sănătos este esențial pentru a supraviețui colapsului climatic

Un nou raport semnificativ publicat pe 21 octombrie de Salvează Solul avertizează că guvernele ignoră cea mai puternică și accesibilă formă de asigurare climatică aflată deja sub picioarele noastre: solul sănătos și viu. Intitulat “Solul: Soluția ascunsă pentru adaptarea la schimbările climatice”,  Mai multe>>

Bilete gratuite disponibile pentru expoziția AGRITEHNICA 2025 !

22-10-2025 Targuri si expozitii

Bilete gratuite disponibile pentru expoziția AGRITEHNICA 2025 !

CEA MAI MARE EXPOZIŢIE DE TEHNICĂ AGRICOLĂ DIN LUMEAsigură-ți biletul gratuit și fii parte din evenimentul care modelează viitorul industriei agricole! Mai multe>>

Patria Credit și Patria Bank oferă ZERO comision de acordare pentru orice credit acordat între 20 și 24 octombrie, dedicat micilor antreprenori.

21-10-2025 Stiri agricole

Patria Credit și Patria Bank oferă ZERO comision de acordare pentru orice credit acordat între 20 și 24 octombrie, dedicat micilor antreprenori.

Patria Bank și Patria Credit marchează Ziua Europeană a Microfinanțării printr-o campanie dedicată susținerii micilor antreprenori și fermieri din mediul urban mic și rural. În perioada 20–24 octombrie 2025, toate cererile de finanțare depuse la Patria Credit IFN și la Divizia de Microfinanțare a Patria Bank beneficiază de ZERO comision de acordare. Mai multe>>

STUDIU| 1 din 2 antreprenori români se concentrează către diversificare, ca principală metodă de a merge înainte cu afacerile şi îşi prioritizează bugetele de marketing

21-10-2025 Stiri agricole

STUDIU| 1 din 2 antreprenori români se concentrează către diversificare, ca principală metodă de a merge înainte cu afacerile şi îşi prioritizează bugetele de marketing

Antreprenorii vor digitalizare şi integrare – suport în timp real Raportarea Financiară la Antreprenori, ed. a-VI-a Astăzi, companiile româneşti traversează o perioadă de transformare semnificativă din punct de vedere fiscal dar şi operaţional, conduse şi de nevoia acerbă de a creşte eficienţa, de a îmbunătăţi experienţele cu clienţii şi de a-şi întări rezilienţa. Procesul de transformare este unul complex în sine, iar factori precum digitalizarea şi integrarea datelor în timp real fac diferen... Mai multe>>