Pentru a beneficia de sprijinul cuplat, animalele trebuie inscrise in Registrul genealogic al rasei. Fermierii interesati trebuie sa se adreseze asociatiilor acreditate pentru efectuarea controlului oficial al performantelor productive (COP) la nivel national. Pentru eliberarea Certificatelor de Origine la bovine, fermierii solicitanti trebuie sa transmita catre Asociatia care le efectueaza COP-ul (controlul oficial al perfomantelor), in forma scrisa sau scanate pe e-mail, urmatoarele documente:
MADR propune o Ordonanta pentru instituirea unor scheme de ajutoare de minimis/ajutoare de stat pentru sustinerea produselor deficitare in domeniul agriculturii si al cresterii animalelor. Incepand cu anul 2017, se stabilesc ca produse deficitare carnea de porc si tomatele.
Incepand cu ianuarie 2017 inspectorii DSVSA vor demara un amplu control la exploatatiile non-profesionale si comerciale (inregistrate) care detin animale pentru a verifica respectarea cerintelor de ecoconditionalitate, ca baza de acordare a subventiilor pe anul 2016.
Achim Irimescu, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a marcat finalul sau de mandat alaturi de angajatii Ministerului, carora le-a multumit pentru colaborarea pe care au avut-o de-a lungul acestui an si cu ajutorul carora a reusit performanta de a plati fermierilor peste 4 miliarde de euro in ciuda dificultatilor cu care s-au confruntat.
Sprijinul acordat in acest an agricultorilor pentru reducerea accizei la motorina utilizata in agricultura va fi mai mare dupa ce Guvernul a majorat astazi cu peste 118 milioane lei (de la 647,24 milioane lei la 765,32 milioane lei) fondurile destinate acestei scheme de ajutor de stat.
Peste 4 miliarde euro au ajuns in conturile agricultorilor din fonduri europene si nationale in perioada noiembrie 2015 – decembrie 2016 (plati directe UE, proiecte pe PNDR si subventii acordate din bugetul national). Prin noua Politica Agricola Comuna, bugetul total alocat platilor directe creste in perioada 2014-2020 la 11 miliarde euro, aproape dublu fata de perioada 2007-2013.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca termenul de depunere al Cererilor de solicitare a acordului prealabil pentru finantare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizata in agricultura pentru anul 2017, se prelungeste pana pe data de 03.01.2017, inclusiv.
APIA informeaza ca a autorizat la plata pentru Campania 2016, un numarul total de 550.282 beneficiari. Pana la aceasta data, platile finale pentru Campania 2016, s-au autorizat pentru plata unica pe suprafata (SAPS), plata redistributiva, plata de "inverzire", plata pentru tinerii fermieri, precum si platile prin Masura 13 (constrangeri naturale si specifice) si Masura 214 (agromediu).
Intr-un recent interviu, directorul general al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), a vorbit despre facilitatile pe care institutia le pregateste la inceputul anului viitor pentru fermierii care activeaza in sectorul zootehnic si pentru care nu s-a acordat plati in avans pentru campania 2016 si nici plati integrale sau finale, incepand cu 1 decembrie 2016.
Din perioada 15 decembrie 2016 si pana la 15 mai 2017, este deschisa prima sesiune de depunere a proiectelor pentru submasura (sM) 6.5 “Schema pentru micii fermieri” din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020). Astfel, micii fermieri, care isi arendeaza terenul agricol pentru 20 de ani sau il vand, vor primi o subventie de 1.500 euro/an pana in anul 2020. Sunt eligibili pentru acest ajutor fermierii care au beneficiat, cel putin un an, de schema simplificata pentru micii fermieri, gestionata de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza potentialii beneficiari ca pana la 31 decembrie 2016 se depun Cererile de acord prealabil pentru finantare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizata in agricultura. Ajutorul de stat se acorda producatorilor agricoli sectorul vegetal, zootehnic (bovine, ovine, caprine, porcine, pasari, albine, viermi de matase) si/sau imbunatatiri funciare care indeplinesc urmatoarele conditii:
Sfarsitul anului 2016 marcheaza incheierea primului deceniu de cand Romania este membra a Uniunii Europene si, totodata, a primului deceniu de implementare, de catre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura – APIA, a schemelor si masurilor de sprijin finantate din fonduri europene si nationale destinate sustinerii fermierilor romani.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca a demarat procesarea si autorizarea platii finale pentru fermierii care au depus cereri unice de plata in cadrul Campaniei 2016. Pana la acest moment in curs de autorizare la plata sunt 109.161 fermieri cu suma totala de 14.506.787 euro. De asemenea, APIA a finalizat plata avansului aferent Campaniei 2016.
De ieri se afla in consultare publica un proiect de ordonanta de urgenta pentru eficientizarea cadrului national pentru managementul si implementarea fondurilor comunitare acordate Romaniei prin noile scheme de plati.
Producatorii de carne de porc vor beneficia de un ajutor de adaptare exceptional in valoare de aproximativ 11 milioane de euro, bugetat din fonduri nationale si europene, potrivit unei Hotarari adoptate astazi de Guvern. Sprijinul are scopul sa compenseze pierderile inregistrate de producatorii de carne de porc din cauza contextului global nefavorabil, cauzat de dezechilibrul raportului dintre cerere si oferta.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca pana astazi, 28.11.2016, a autorizat la plata suma totala de 859.709.731,41 milioane euro, reprezentand avans aferent Campaniei 2016, pentru un numar de 750.474 fermieri care au depus Cerere unica de plata. Este o valoare record a platilor in avans pe care le face Romania pe o campanie de plati directe.
Guvernul a adoptat a doua rectificare bugetara din acest an, ce include alocari financiare suplimentare pentru agricultura. Cele 1,09 miliarde de lei alocate suplimentar ministerului vor fi utilizate pentru a permite inceperea la 1 decembrie a unor plati finale aferente schemelor de plati directe finantate prin FEGA pentru campania agricola 2016.
Guvernul a propus o hotarare pentru distribuirea unei sume pentru producatorii de carne de porc reprezentata de un ajutor de adaptare exceptional de 5.448.041,5 euro, precum si un sprijin suplimentar in valoare egala cu ajutorul de adaptare exceptional. Ajutorul se va acorda producatorilor care au ca activitate agricultura la scara mica si aplicarea unor metode de productie care nu dauneaza mediului si climei.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca a obtinut certificarea internationala pentru standardul de securitate ISO 27001:2013, aplicabila sistemului de management al securitatii informatiilor.
Guvernul propune o hotarare pentru majorarea resurselor financiare necesare aplicarii schemei de ajutor de minimis pentru achizitionarea de catre producatorii agricoli de juninci din rase specializate de taurine, juninci din specia bubaline si/sau tauri de reproductie din rase de carne.
Conform raportului Guvernului Ciolos la un an de guvernare, peste 3,5 miliarde euro au ajuns in conturile agricultorilor din fonduri UE si nationale in perioada noiembrie 2015 – noiembrie 2016 (plati directe, proiecte pe Programul national de Dezvoltare Rurala – PNDR - finantate din bugetul UE si subventii acordate din bugetul national).
Crescatorii de porcine vor primi o subventie pentru a cumpara animale de reproductie din rase pure sau hibride. Guvernul a aprobat in sedinta de astazi o schema de ajutor de minimis in sectorul zootehnic prin care se acorda, la achizitionare, o suma de maxim 3.000 lei/cap vierus din rasa pura sau hibrid, maxim 1.100 lei/cap scrofita din rasa pura si maxim 600 lei/cap scrofita hibrida.
Daca ti-ai asigurat recolta de struguri pentru vin, poti beneficia de un sprijin financiar comunitar de pana la 80% din valoarea primei de asigurare platite. APIA informeaza ca termenul limita pentru depunerea cererilor de plata pentru masura de asigurare a recoltelor de struguri pentru vin este data de 30 noiembrie 2016.
Avand in vedere ca suma rezultata in urma centralizarii cererilor de accesare a ajutorului pentru achizitionarea de berbeci/tapi de reproductie din rase specializate depaseste suma prevazuta in Hotararea Guvernului nr.638/2016 si tinand cont ca beneficiarii indeplinesc aceleasi conditii de eligibilitate pentru accesarea schemei de ajutor, Ministerul Agriculturii propune suplimentarea resurselor financiare necesare schemei.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca pana astazi, 03.11.2016, a autorizat la plata suma totala de 485,4 milioane euro, reprezentand avans aferent Campaniei 2016, pentru un numar de 496.863 fermieri care au depus Cerere unica de plata.
La nivel european, a avut loc o serie de dezbateri esentiale asupra propunerilor pe Regulamentul Omnibus. Schimbarile vin ca parte a angajamentului pe care si l-a asumat domnul Phil Hogan, Comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare, si care vizeaza reformarea si simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC 2014-2020) prin modificari tehnice si operationale la patru regulamente din PAC. Acestea sunt Regulamentul privind Dezvoltarea Rurala, Organizarea Pietei Comune, Plati directe si Regulamentul Orizontal.
Departamentul eAgriculture din cadrul SIVECO Romania lanseaza INOVAGRIA, cea mai noua solutie IT de management performant al fermelor. Cu ajutorul aplicatiei, fermierii vor putea sa calculeze valoarea estimata a subventiilor si sa depuna corect cererile unice de plata la APIA. Aplicatia permite fermierilor sa gestioneze toate procesele din ferma si sa evalueze performanta lor. De asemenea, SIVECO le pune la dispozitia fermierilor utilizarea gratuita a "Simulatorului de Subventii".
Teodor Mihalcea, secretar de stat in cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a participat la Reuniunea ministrilor Agriculturii din cadrul Grupului de la Visegrad 4+3 (Bulgaria, Romania, Slovenia). Evenimentul s-a desfasurat intre 25-26 octombrie 2016, la Varsovia, sub presedintia poloneza a Grupului de la Visegrad +3. Discutiile au vizat cadrul financiar, simplificarea PAC, sprijinului pentru organizatiile de producatori, mentinerea platilor directe pe suprafata si dupa 2020, precum si posibilitatea de sacrificare a animalelor in ferma.
Ecoconditionalitatea este un sistem care conditioneaza majoritatea platilor din cadrul PAC de respectarea de catre fermieri a unor norme de baza legate de mediu, de sanatatea si bunastarea animalelor, precum si de respectarea bunelor conditii agricole si de mediu, insa Comisia Europeana nu dispune in prezent de suficiente informatii pentru a putea evalua in mod corespunzator eficacitatea normelor de ecoconditionalitate prevazute de politica agricola comuna, se arata intr-un raport al Curtii de Conturi Europene.
Dupa cum se arata intr-un nou raport al Curtii de Conturi Europene, sistemele din intreaga UE care permit cartografierea terenurilor agricole eligibile pentru subventii contribuie la reducerea numarului de erori de la nivelul platilor catre fermieri, dar mai este loc de imbunatatiri. Sistemele de identificare a parcelelor agricole reprezinta un mecanism de control esential in cadrul politicii agricole comune.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca suma totala autorizata la plata, reprezentand avans aferent Campaniei 2016, este de 128,2 milioane euro pentru un numar de 154.003 fermieri care au depus Cerere unica de plata.
Ministerul agriculturii a propus o hotarare pentru acordarea unui ajutor de minimis pentru achizitionarea de catre producatorii agricoli de animale de reproductie din rase pure si/sau hibride din specia porcine. Cuantumul subventiei propuse reprezinta aproximativ 50% din valoarea de piata a animalelor de reproductie, si este de maximum 3000 lei/cap vierus din rasa pura si/sau hibrid, maximum 1100 lei/cap scrofita din rasa pura si maximum 600 lei/cap scrofita hibrida.
Pentru a stimula cresterea suprafetelor care se iriga, precum si pentru a compensa efectele secetei pedologice asupra culturilor, s-a propus instituirea unei scheme multianuale de ajutor de minimis pentru organizatiile / federatiile utilizatorilor de apa, care aplica irigatii pe suprafete agricole din amenajari de irigatii. Schema se va aplica in toata tara, pe perioada 2017-2019.
Guvernul a reglementat astazi acordarea unui imprumut de peste 1,43 miliarde lei, din partea Ministerului Finantelor Publice catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Masura a fost luata pentru a asigura o parte din resursele financiare necesare Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) pentru plata avansurilor din schemele de plati directe pentru agricultura finantate din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) pentru anul 2016, respectiv:
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca, incepand de astazi, 17.10.2016, a demarat procesarea si autorizarea platilor in avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plata in cadrul Campaniei 2016.
In cadrul targului de produse agroalimentare organizat la MADR, ministrul Achim Irimescu a precizat ca fermierii vor incasa avansul pe suprafata incepand de saptamana viitoare, suma estimata a fi platita de APIA fiind de peste un miliard de euro.
In Monitorul Oficial nr. 808 din 13 octombrie 2016, a fost publicata Hotararea de Guvern nr. 723/2016, privind aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru achizitionarea de catre producatorii agricoli de juninci din rase specializate de taurine, juninci din specia bubaline si/sau tauri de reproductie din rase de carne”. Pentru obtinerea ajutorului de minimis, beneficiarii care indeplinesc criteriile de eligibilitate intocmesc cereri si le depun la Directia pentru Agricultura Judeteana, insotite de urmatoarele documente:
Avand in vedere prevederile art. 11.3 din Normele de aplicare ale Programului National Apicol 2014-2016 ale HG nr. 1050/2013, dupa centralizarea si verificarea cererilor de plata, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura informeaza ca pentru anul 2016 modul de stabilire a nivelului sprijinului financiar pentru fiecare actiune este urmatoarea:
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca astazi, 14 octombrie, efectueaza plata diferentei rezultate ca urmare a stabilirii noilor cuantumuri pentru sprijinul cuplat in sectorul zootehnic, specia bovine, categoriile bivolite de lapte, taurine din rase de carne si metisii acestora si vaci de lapte – Campania 2015.
Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Achim Irimescu, a participat in data 10 octombrie 2016 la cea de a 3487-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Agricultura si Pescuit), care s-a desfasurat la Luxemburg. Temele de interes pentru Romania au vizat inverzirea, sprijinul cuplat, situatia pietelor, tinerii fermieri, sprijinul pentru cooperative si pentru sectorul legume/fructe.
Incepand de astazi se afla in dezbatere publica o hotarare pentru modificarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat pentru legume cultivate in sere si solarii pentru anul de plata 2015.
Situatia actuala a subventiilor din agricultura romaneasca a fost analizata si dezbatuta pe 7 octombrie 2016 la cea de-a patra editie a conferintei “Romanian Agribusiness Conference”, eveniment care a reunit intr-un mediu dinamic factori de decizie si cei mai importanti jucatori din domeniul agricol.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca, in perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2016, va efectua plata in avans aferenta Campaniei 2016.
In sedinta Guvernului din 5 octombrie 2016 a fost aprobata, printr-o Hotarare, schema 'Ajutor de minimis pentru achizitionarea de catre producatorii agricoli de juninci din rase specializate de taurine, juninci din specia bubaline si/sau tauri de reproductie din rase de carne'. Valoarea totala a schemei este de 18.150.000 lei si se asigura integral de la bugetul de stat.
Guvernul a aprobat in sedinta de astazi majorarea sumei alocate pentru plata ajutorului de stat pentru motorina in agricultura in 2016, de la 338,819 milioane lei la 647,248 milioane lei. Majorarea se va face din suma alocata in acest sens Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale la rectificarea bugetara.
good.bee Credit IFN S.A., cea mai mare institutie financiara nebancara de microfinantare din Romania, parte a grupului Erste, anunta semnarea conventiei specifice in vederea acordarii de credite fermierilor eligibili pentru schemele de sprijin implementate de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) – Schema de plata unica pe suprafata (SAPS) si Masuri aferente Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR).
APIA informeaza ca pana astazi, 30.09.2016, din totalul de 944.075 cereri unice de plata aferente Campaniei 2015 au fost emise ordine de plata pentru 98,61% din cereri, reprezentand un numar de 930.985 beneficiari. Referitor la cererile unice de plata pentru schemele de plata din sectorul zootehnic, situatia privind beneficiarii autorizati si platiti pana la data prezentei, este urmatoarea:
Unul dintre amendamentele depuse de Siegfried Muresan in calitate de raportor al Grupului PPE pentru Bugetul UE 2017 si votate ieri in Comisia pentru bugete prevede alocarea a 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectati de criza laptelui, la care se adauga alte 100 de milioane de euro compensatie ca urmare a embargoului Federatiei Ruse.
Guvernul a alocat temporar suma de 822 milioane lei. Din aceste fonduri vor fi finalizate platile catre beneficiarii schemelor de plati directe pentru Campania 2015 si vor fi asigurate fondurile pentru 2016 in ce priveste masurile de informare si promovare a produselor agricole.
FrieslandCampina Romania aloca resurse umane si financiare pentru implementarea unei noi strategii care vizeaza dezvoltarea pe termen lung a fermelor partenere din Ardeal. Compania ofera sprijin fermelor pentru cresterea calitatii si cantitatii laptelui furnizat si suport financiar, prin facilitarea accesului la diverse scheme de finantare, cum ar fi plata in avans, pentru fermieri.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca elibereaza adeverinte pentru beneficiarii Masurii 215 - Plati privind bunastarea animalelor, care intentioneaza sa acceseze credite in vederea finantarii activitatilor curente, de la institutiile bancare si non-bancare care au incheiat conventii cu APIA, pentru anul de cerere 2016.
Incepand din aceasta luna, centrele judetene APIA si inspectorii DSVSA, vor demara un amplu control la exploatatiile non-profesionale si comerciale, inclusiv asociatiile, care detin animale. Controlul face parte din masurile privind verificarea respectarii de catre agricultori a cerintelor de accesare a schemelor de plata in sector animalier si a cerintelor de gestionare a bunelor conditii agricole si de mediu pe anul 2016. Tematica controlului vizeaza aspecte ca:
In Monitorul Oficial nr. 731 din 21 septembrie 2016 a fost publicat ordinul MADR Nr. 909/2016 din 16 septembrie 2016 pentru stabilirea unor masuri de sprijin exceptionale cu caracter temporar pentru producatorii din sectorul fructe si legume. Sprijinul se acorda pentru retragerea de pe piata in vederea distribuirii gratuite, pentru o cantitate totala de 3.000 tone.
Avand in vedere prevederile Regulamentului delegat (UE) 2016/1612 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de acordare a unor ajutoare pentru reducerea productiei de lapte, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a elaborat Ordinul MADR nr. 911/16.09.2016 pentru aprobarea unor ajutoare pentru reducerea productiei de lapte, precum si a modului de acordare a acestora, prin care se reglementeaza urmatoarele:
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca pana astazi, 16.09.2016, din totalul de 944.075 cereri unice de plata aferente Campaniei 2015 au fost emise ordine de plata pentru 98,56% din cereri, reprezentand un numar de 930.488 beneficiari. Referitor la cererile unice de plata pentru schemele de plata din sectorul zootehnic, situatia privind beneficiarii autorizati si platiti pana la data prezentei, este urmatoarea:
Ministerul agriculturii a propus spre dezbatere publica acordarea unui ajutor de minimis prin care se urmareste eficientizarea activitatii sectorului de crestere a bovinelor prin reorientarea exploatarii acestora prin achizitia de rase specializate pentru productia de carne si lapte.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca, in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L242/9.9.2016, s-a publicat Regulamentul delegat (UE) 1612/2016 al Comisiei Europene privind acordarea unor ajutoare pentru reducerea productiei de lapte, stabilite la un cuantum de 14 euro/100kg de lapte de vaca, cu o limitare la un volum total de reducere a livrarilor de lapte care corespunde sumei de 150 milioane euro.
APIA desfasoara in aceasta perioada controlul la fata locului in vederea verificarii suprafetelor agricole declarate de fermieri in cererile unice de plata pentru campania 2016. Controlul clasic pe teren presupune inspectarea fermelor selectate pentru control, incluzand toate parcelele declarate de fermier si presupune urmatoarele actiuni:
Orice fermier care solicita plati directe trebuie sa respecte normele de ecoconditionalitate pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploatatiei, indiferent de marimea lor, inclusiv pe cele neeligibile si pe cele care nu mai sunt folosite in scopul productiei. Sursele de poluare sunt: Dejectii animale semilichide si lichide; Gunoi de grajd sub forma solida; Efluenti din silozuri; Ape uzate neepurate sau insuficient epurate necolectate; Scurgeri din depozite de ingrasaminte minerale si organice si Ingrasamintele ca sursa potentiala de poluare a apei si solului.
APIA informeaza ca, in intervalul 02 – 08 septembrie 2016, a autorizat la plata pentru Campania 2015, suma de 49,87 milioane euro pentru un numar de 29.650 beneficiari ai masurilor de dezvoltare rurala finantate din FEADR prin PNDR 2014-2020, dupa cum urmeaza:
28-11-2025 Ministerul Agriculturii
În Ședința de Guvern din data de 27 noiembrie 2025 a fost aprobată Strategia națională de promovare a produselor agroalimentare românești 2025 – 2029 împreună cu Planul de acțiune aferent. Mai multe>>
28-11-2025 Plati APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță finalizarea procesului de autorizare la plată pentru plățile în avans aferente Campaniei 2025, care se desfășoară anual în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie. Mai multe>>
27-11-2025 Ministerul Agriculturii

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță finalizarea procesului financiar aferent anului 2025 pentru programul destinat cultivatorilor de legume în spații protejate, cu o alocare totală de 271,2 milioane de lei — cea mai mare din ultimii ani pentru acest sector strategic. Mai multe>>
26-11-2025 Stiri agricole

Cea de-a cincea ediție a Agrifood Innovation Summit (AFIS), organizată de Impact Hub Bucharest în parteneriat cu EIT Food și susținută de Bayer, a reunit peste 100 de participanți, fondatori de startupuri, reprezentanți ai instituțiilor publice și specialiști care lucrează direct în transformarea agriculturii. Mai multe>>
26-11-2025 Credite agricultura

Un nou studiu național finanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) arată că Patria Credit IFN, cea mai veche instituție financiară nebancară dedicată finanțării agricultorilor și micilor afaceri din România este un facilitator important al dezvoltării rurale din România, activitățile sale de microfinanțare stimulând atât progresul economic, cât și incluziunea economică și socială în comunitățile defavorizate. Mai multe>>
25-11-2025 Ministerul Agriculturii

Fermierii au acum confirmarea oficială privind cuantumurile plăților APIA pentru anul de cerere 2025, după ce secretarul de stat Emil Dumitru a explicat public cum vor fi distribuite fondurile între plata de bază și eco-scheme. Deși discuțiile din spațiul public au generat confuzie în ultimele zile, MADR transmite că valorile aprobate rămân ferme și se bazează pe angajamentele asumate în fața Comisiei Europene prin Planul Strategic PAC 2023-2027. Mai multe>>
25-11-2025 Ministerul Agriculturii

Agricultura românească va merge în continuare cu două viteze, având ca efect creșterea deficitului balanței comerciale, atât timp cât vom lăsa ca din cele aproximativ 700.000 de cereri unice de plată pe suprafață, în valoare de circa 2,1 miliarde de euro, doar 86.000 vin din partea unor companii înregistrate fiscal, restul sunt pe persoană fizică, este de părere Emil Dumitru, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Mai multe>>
24-11-2025 Ministerul Agriculturii

Pentru corecta informare a fermierilor și a opiniei publice, MADR formulează următoarele clarificări detaliate, în legătură cu aplicarea eco-schemei PD-28 și PD-04, cu trimitere la cadrul european aplicabil și la prevederile Planului Strategic PAC 2023–2027. Mai multe>>
21-11-2025 Stiri agricole

Agricultura regenerativă – soluție reală pentru fermele românești. Agricultura regenerativă se conturează ca una dintre cele mai solide direcții pentru viitorul fermelor românești. Aceasta a fost concluzia centrală a „Zilei culturilor realizate în sistem regenerativ”, un eveniment care a reunit peste 130 de fermieri din județul Arad și zonele apropiate, desfășurat la Pensiunea Maria din Zădăreni. Mai multe>>
21-11-2025 Stiri agricole
Primul proiect pilot de amploare din Europa dedicat colectării ambalajelor de carton pentru băuturi răcoritoare și lactate va fi lansat de Tetra Pak și partenerii săi în orașele București și Brașov. Colectarea se va realiza prin intermediul automatelor de colectare (RVM-uri) instalate în magazinele Mega Image selectate. Pentru fiecare ambalaj returnat, consumatorii vor primi un voucher în valoare de 0,5 RON. Mai multe>>
21-11-2025 Stiri agricole
Solul mondial conține cu 45% mai mult carbon decât se credea anterior, conform noului raport al IUCN, Aroura și Salvează SolulUn nou raport global realizat de Aroura, IUCN WCEL și Salvează Solul prezintă Cadrul de securitate a solului, o cale practică pentru refacerea stării solului, consolidarea rezilienței și sprijinirea sistemelor climatice, hidrologice și alimentare. Mai multe>>
20-11-2025 Stiri agricole

Conferința Regională Sud-Muntenia26 noiembrie 2025, ora 9:00, Mercure-Conacul Cozieni, jud. IlfovConferințele regionale AGRI4FUTURE ROMÂNIA: Obiectiv 2035 reprezintă platforma de informare, dialog și acțiune susținută de Clubul Fermierilor pentru mobilizarea fermierilor performanți din România în procesul de elaborare a politicilor naționale Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>