Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, organizează în perioada 8–10 mai 2025, în curtea instituției, „Târgul de produse tradiționale”. Evenimentul se desfășoară în contextul Zilei Europei și celebrează contribuția României la dezvoltarea Politicii Agricole Comune, promovând produsele agroalimentare autentice, certificate și atestate la nivel național și european.
Târgu Mureș, 15 aprilie – 10.000 de clienți au participat la Piața de producători locali „De aici, de aproape. Chiar din Mureș”, un proiect-pilot organizat de Grupul Agrointeligența, în parteneriat cu Carrefour România și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Evenimentul a avut loc între 11 și 13 aprilie, în incinta hipermarketului Carrefour Târgu Mureș.
În perioada 7 – 16 aprilie, Învie Tradiția vă invită să pășiți într-un univers al tradiției românești autentice, la Târgul de Paște organizat în showroom-ul nostru din Str. Mihai Eminescu nr. 142, București.
O călătorie printre borcane cu bunătăți, coșuri cadou tradiționale, ouă încondeiate și alte comori meșteșugite cu grijă – toate menite să aducă în casele voastre bucuria Paștelui, așa cum era altădată.
Începând cu 21 octombrie, Învie Tradiția vă invită să redescoperiți farmecul autentic al toamnei la târgul dedicat roadelor, unde borcanele cu bunătăți de odinioară vă așteaptă să le descoperiți. Fiecare produs aduce cu el gustul copilăriei și tradițiile de altădată, fiind pregătit cu grijă și măiestrie de meșteșugari pricepuți. Aici veți găsi delicii pentru toate gusturile – numai bune de savurat, dăruit sau adus acasă, pentru a păstra vii tradițiile.
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va organiza, în 28 septembrie 2024, la Apoldu de Sus (jud. Sibiu), a treia ediție a Vinea Apoldia Maior Fest, un eveniment care va reuni muzica de calitate cu vinurile parfumate și cu mâncarea tradițională delicioasă, într-un decor unic.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) organizeaza, in partneriat cu Primaria Sectorului 4 si cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, in perioada 01-03 martie 2024, Targul „Poftim din Romania - Martisor de Bucuresti: Gusturi si Mestesuguri Romanesti”.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) organizeaza, in curtea institutiei, cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, in perioada 23 – 25 februarie 2024, targul de Dragobete. Expozantii vor oferi consumatorilor o gama variata de produse traditionale, dar si produse locale diversificate si reprezentative pentru judetele Alba, Arges, Buzau, Botosani, Constanta, Cluj, Dambovita, Ilfov, Olt, Mures, Sibiu, Suceava si Valcea.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) organizeaza, cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, targul de produse traditionale romanesti „Mica Unire a producatorilor romani”. Evenimentul se va desfasura cu ocazia sarbatoririi Zilei Unirii Principatelor Romane, in curtea MADR, in perioada 26 -28 ianuarie 2024, expozantii oferind consumatorilor o varietate larga de produse traditionale.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) va gazdui in perioada 15-19 noiembrie 2023, in curtea institutiei, „Targul de lasatu’ secului”. Organizat cu sprijinul Asociatiei „Produs de Cluj”, evenimentul reprezinta o oportunitate pentru producatorii si procesatorii romani de a-si promova produsele agroalimentare, dar si un bun prilej de informare a consumatorilor cu privire la provenienta si modul de preparare al produselor.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) va sarbatori in 10 octombrie 2023 „Ziua Nationala a Produselor Agroalimentare Romanesti” prin organizarea de targuri si evenimente, la nivel national. Ajunsa la a saptea editie „Ziua Nationala a produselor agroalimentare romanesti”, va fi celebrata si in curtea MADR, cu sprijinul Asociatiei „Produs de Cluj” si al producatorilor romani, in perioada 9 – 11 octombrie 2023, intre 08:00-18:00, printr-o expozitie cu vanzare de produse agroalimentare romanesti.
In perioada 28 septembrie – 01 octombrie 2023, MADR va participa cu un spatiu dedicat la cea de-a doua editie a Bucharest Food Expo, cea mai mare expozitie destinata sectorului de alimente si bauturi din Romania, ce se va desfasura in incinta Halei Laminor din Bucuresti. Evenimentul isi propune sa contribuie la dezvoltarea sectorului agroalimentar din Romania pe toata filiera de productie, astfel incat consumatorii de alimente din tara si din strainatate sa se bucure de produse romanesti de calitate.
Am discutat cu Fancsali Erno, managerul proiectului Gradinile Gheorghieni, principalul organizator al targurilor "Satul vine la oras" si proprietarul magazinului de produse locale "Sat in oras".
Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti va invita in perioada 23-24 septembrie 2023, sa sarbatorim impreuna Ziua Satului Romanesc. Cu aceasta ocazie, vizitatorii sunt invitati la Targul painii. Prin acest eveniment ne dorim sa aducem in atentia vizitatorilor complexitatea valentelor alimentului care ocupa un loc important in orice civilizatie; astfel, se subliniaza atat rolul social al painii, de aducere impreuna a comunitatilor, cat si cel magico-ritualic, spiritual, de element apotropaic sau chiar oracular.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca va organiza, in 30 septembrie 2023, la Apoldu de Sus (jud. Sibiu), a doua editie a Vinea Apoldia Maior Fest, un eveniment care va reuni muzica de calitate cu vinurile albe savuroase si mancare delicioasa preparata cu ingrediente provenite din fermele si statiunile universitatii.
In perioada 28 septembrie – 01 octombrie 2023, va avea loc evenimentul Bucharest FOOD EXPO 2023, in incinta Halei Laminor, Bulevardul Basarabia, nr. 256, sector 3, Bucuresti. Producatorii traditionali inregistrati pe sistemele de calitate nationale si europene pot expune in cadrul evenimentului, la standul MADR.
Dupa evenimentul reusit din 12-13 august, invitam din nou toti cei interesati la Targul fermierilor organizat in cadrul poiectului Gradinile Gheorghieni, care va avea loc in perioada 26-27 august. Va asteptam pe toti sa celebram impreuna aromele, stilul nostru de viata si comunitatea! Continuand pe baza succesului evenimentului precedent, vom prezenta din nou produsele deosebite ale producatorilor locali si recolta sezonului.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in parteneriat cu Carrefour Romania, va organiza, in perioada 18-20 august 2023, intre orele 10:00-20:00, Targul de produse romanesti „Bunatati de soi din Romania”, in incinta centrului comercial Era Shopping Park Iasi. Evenimentul face parte din campania de promovare a produselor agroalimentare romanesti si de crestere a accesului romanilor la alimente de calitate obtinute pe plan local, sub sloganul „Cumpara romaneste!”.
Va astepam la Albac pentru a descoperi cele mai atractive oferte turistice rurale, pentru a simti gustul gastronomic specific, pentru a descoperi tainele mestesugurilor locale si pentru a va bucura de folclor autentic. Toate acestea si nu numai le gasiti in cadrul Targului National de Turism Rural de la Albac in perioada 7-9 iulie 2023.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca se bucura sa anunte activitatile pe care le va sustine cu ocazia Zilelor Clujului, intre 19-21 mai 2023. Astfel, in campus, pe platoul din fata Aulei Magna ”Mihai Serban”, intre orele 10.00 – 19.00, Facultatea de Horticultura si Afaceri in Dezvoltare Rurala organizeaza cea de-a II-a editie a ”Zilelor Horticulturii Clujene”, cu specialisti din universitate si invitati, care vor sustine workshop-uri atractive, ateliere, expozitii si demonstratii.
Facultatea de Agricultura va invita la editia a XVI-a a Festivalului Produsului Traditional, sustinut de studentii din anul IV de la Ingineria mediului, in cadrul cursului de Controlul si Certificarea Produselor, coordonat de Conf. dr. Avram Fitiu. Evenimentul va avea loc in data de 15 mai 2023, intre orele 10.00 – 17.00, la Centrul de Cercetare pentru Biodiversitate, din campusul USAMV Cluj-Napoca. Studentii vor prezenta retete de produse traditionale din judetele din care provin, care vor fi jurizate de profesori, alaturi de specialisti in gastronomie si traditii populare.
Produse eco de la ferma, carnati de Plescoi, vin bio, branzeturi artizanale si multe povesti gastronomice din Tinutul Buzaului ii vor incanta pe gurmanzi la prima editie a Pietei Artizanilor - Slow Food & Gourmet Hub. Evenimentul de promovare a culturii gastronomice locale va avea loc pe 6-7 mai, in vecinatatea Hanului Moara Veche din comuna buzoiana Berca, pe drumul spre Vulcanii Noroiosi din Scortoasa.
Ultimul weekend al lunii aprilie aduce pe Domeniul Regal de la Savarsin festivalul Suflet de Romania, eveniment care incurajeaza gospodarii sa se conecteze la comunitate si ajuta locuitorii acestei tari sa descopere micii producatori locali, traditiile si obiceiurile autentice ale satului romanesc.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in parteneriat cu Carrefour Romania, va organiza, in perioada 6-9 aprilie 2023, intre orele 09:00-19:00, Targul de produse romanesti „Bunatati de soi din Romania”, in incinta Prahova Value Centre Ploiesti. Evenimentul face parte din campania de promovare a produselor agroalimentare romanesti si de crestere a accesului romanilor la alimente de calitate obtinute pe plan local, sub denumirea „Produs romanesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”, ce a fost demarata de MADR in toamna anului 2022.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) va gazdui, in curtea institutiei, Targul de Primavara, incepand de miercuri, 8 martie pana duminica, 12 martie 2023, cu acces liber pentru toti cei interesati.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale continua campania de promovare a produselor agroalimentare romanesti si de crestere a accesului romanilor la alimente de calitate obtinute pe plan local, sub denumirea „Produs romanesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”. In demersul sau, MADR impreuna cu Asociatia Crescatorilor de Ovine "Pastorul Crisana" Arad, cu sprijinul altor forme asociative ale crescatorilor de ovine din Romania, organizeaza in perioada 25-27 noiembrie 2022, in curtea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, evenimentul “Stane, Gusturi si Traditii romanesti”.
Orasele Timisoara, Fagaras, Targu Mures, Cluj, Turda, Odorheiu Secuiesc si Iasi vor gazdui in urmatoarele doua saptamani o serie de evenimente gastronomice, folosind in prepararea borsului ingrediente locale si avand libertatea sa propuna propriile retete. Demersului „Gustul ca patrimoniu” i s-au alaturat bucatari slow-food, bistrouri care promoveaza alimentatia sanatoasa, precum si profesionisti din mediul universitar, care vor gati impreuna cu studentii.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale continua campania de promovare a produselor agroalimentare romanesti si de crestere a accesului romanilor la alimente de calitate obtinute pe plan local, sub denumirea „Produs romanesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”. Astfel, in perioada 5-8 noiembrie 2022, bucurestenii sunt asteptati in curtea MADR pentru a se bucura timp de patru zile, de specificul activitatilor si obiceiurilor din Delta Dunarii, in cadrul Targului Pescaresc.
Ministerul Antreprenoriatului si Turismului (MAT), prin Agentia pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Atragere de Investitii si Promovarea Exportului (AIMMAIPE Iasi), organizeaza in perioada 3 – 6 noiembrie Targul National pentru Artizanat si Mestesuguri 2022. Evenimentul va avea loc la Iasi, in incinta Atrium – Palas Mall, iar expozantii pot participa gratuit si isi pot deconta cheltuielile in limita a 2.500 de lei.
Peste 7000 de persoane au investigat impreuna legaturile dintre hrana, cultura si consum durabil, in Parcul Rozelor din Timisoara, in ultimul weekend din septembrie 2022. Asociatia CRIES a preluat provocarea de a face un Festival „altfel”, subscriind principiilor de solidaritate si sustenabilitate, selectand atent expozantii, producatorii de continut si artistii, lansand in spatiul public o declaratie de principii si invitand la o meditatie asupra importantei reducerii risipei alimentare si a sobrietatii intr-o lume marcata de crize si foamete.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale lanseaza o ampla campanie de promovare a produselor agroalimentare romanesti si de crestere a accesului romanilor la alimentele de calitate obtinute pe plan local, sub denumirea Produs romanesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare! Impreuna cu producatorii romani sarbatorim „Ziua Nationala a produselor agroalimentare romanesti” prin organizarea a 100 targuri si evenimente, la nivelul intregii tari, in perioada 8 – 10 octombrie 2022.
Pe 23 si 24 septembrie, satul sibian Apos a gazduit primul eveniment dedicat de magazinele Profi producatorilor locali si descoperirii patrimoniului cultural. Cu ocazia celebrarii a 700 de ani de atestare documentara a acestei localitati, targul producatorilor organizat la centrul Villa Abbatis a adunat iubitori ai traditiilor si naturii, producatori pasionati si mestesugari priceputi.
Incepand cu 26 septembrie, Invie Traditia va asteapta cu toate bunatatile gata puse in borcane si borcanase. Vei gasi aici, adunate la un loc, toate delicatesele care iti aduc aminte de copilarie - numai bune de gustat, de daruit sau de luat acasa.
LA PAS. Festival de Gastronomie Artizanala are loc intre 23 si 25 septembrie 2022 in Parcul Rozelor din Timisoara, in organizarea Asociatiei CRIES – Centrul de Resurse pentru Initiative Etice si Solidare. Festivalul LA PAS aduce impreuna peste 50 de artizani si sustine un program artistic complex, cu artisti locali, din tara, precum si din Ungaria, Italia si Portugalia. Toata lumea este binevenita, activitatile fiind prietenoase cu toate categoriile de varsta.
Profi anunta lansarea publica a campaniei sale de sustinere a producatorilor locali, pe 23 si 24 septembrie, la Apos, jud. Sibiu. Evenimentul va fi onorat de prezenta Majestatii Sale Margareta, Custodele Coroanei. Prin noul sau program CSR, Profi incurajeaza cresterea de comunitati in care produsele locale devin mai cunoscute si apreciate, iar producatorii si familiile lor duc mai departe retetele si procedeele lor stravechi, obtinand totodata venituri constante care sa le permita sa traiasca si sa munceasca asa cum s-au obisnuit de generatii.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca va organiza, in 1 octombrie 2022, la Apoldu de Sus (jud. Sibiu), prima editie a Vinea Apoldia Maior Fest, un eveniment in premiera, care va reuni muzica folk-rock cu vinurile albe de calitate si bucatele traditionale, provenite din fermele si statiunile universitatii.
Muzeul ASTRA a gazduit in perioada 21 – 25 iulie 2022 cea de a XXV-a editie a fazei nationale a Olimpiadei „Mestesuguri artistice traditionale”. Evenimentul este organizat de Muzeul ASTRA in parteneriat cu Inspectoratul Scolar al Judetului Sibiu. Editia din acest an a reunit 200 de participanti, din 26 de judete ale tarii, inclusiv Sibiu si Bucuresti, dar si din strainatate, respectiv Bulgaria si Republica Moldova.
Targul de Fete de pe Muntele Gaina va fi organizat in perioada 16-17 iulie 2022. Targul, devenit o traditie, are loc pe un platou montan la o altitudine de 1.467 de metri, iar aceasta manifestare etno-culturala a fost mentionata prima data in documente in anul 1816. Targul de fete de pe Muntele Gaina se organizeaza, in fiecare an, din vremuri stravechi, in cea mai apropiata duminica de 20 iulie, ziua Sfantului Ilie.
La Romanian Beef Master gatim si degustam exclusiv carne de vita! Editia din acest an este dedicata carnii de vita maturate! Indiferent ca este umeda sau uscata, simpla in unt sau in whisky, maturarea carnii de vita ajuta la fragezirea fibrei de carne modificand usor textura, culoarea si gustul ei. In egala masura ne usureaza prepararea si timpii de gatire.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) isi va deschide portile in perioada 14-17 aprilie 2022, printr-un eveniment dedicat sarbatorilor pascale, ce va constitui un prilej pentru vizitatori de a redescoperi traditia si valorile romanesti autentice.
Incepand cu ziua de vineri, 25 februarie si pana marti, 1 martie 2022, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale va gazdui, in curtea institutiei, un Targ de Martisor, cu acces liber pentru toti cei interesati. Astfel, in curtea MADR, va avea loc o expozitie cu vanzare de flori, martisoare si produse agroalimentare romanesti, eveniment ce constituie un bun prilej pentru vizitatori sa redescopere gustul si savoarea preparatelor autohtone.
APIA aduce in atentia tuturor celor interesati organizarea a doua proceduri de selectie de produse privind participarea la doua evenimente ce fac referire la promovarea internationala a produselor agricole. Prima dintre acestea este pavilionul UE, la „Fine Food Australia” (8-11 martie 2022, Sydney), iar a doua este pavilionul UE la targul international agroalimentar Foodex Japan 2022 (8-11 martie 2022, Tokyo).
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) isi va deschide portile in perioada 15-23 decembrie 2021 printr-un eveniment dedicat sarbatorilor de iarna, ce va constitui un prilej pentru vizitatori de a redescoperi traditia preparatelor specifice Craciunului, a valorilor romanesti autentice, transmise din generatie in generatie.
De vineri pana duminica, Asociatia "Produs in Bistrita-Nasaud" aduce in prim plan producatorii locali, intr-o noua editie a Targului Breslelor Moderne. Breasla mestesugarilor traditionali, breasla artizanilor, breasla bijutierilor, breasla decoratorilor, breasla ceramistilor, etc. dau culoare zonei din vecinatatea Pietei Centrale cu creatii traditionale sau cu tuse morderne, realizate cu maiestrie si inspiratie, intr-un decor sezonier realizat cu sprijinul Directiei Agricole Bistrita-Nasaud si Aluneasa - Arome din Caliman.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) impreuna cu Federatia LEADER organizeaza Targul Produs in GAL, ca parte integrata a evenimentului „ROMANIA-LEADER de 10”. Acesta va avea loc in curtea sediului Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale din Bulevardul Carol I, nr. 2-4, sector 3, Bucuresti, in perioada 30 septembrie – 3 octombrie 2021, intre orele 10:00-18:00, cu acces liber pentru vizitatori.
Oficialitati, crame, asociatii, somelieri, pasionati de vin si nu numai se intalnesc la Medias pe data de 18 Septembrie la ora 18 pentru proclamarea Zilei Internationale de Feteasca regala, primul soi de vita de vie romanesc care va avea o zi dedicata in care sa fie sarbatorita. Proclamatia va avea loc in cadrul Targului de vinuri "Weinfest Medias" 2021 care are loc anual in al treilea week-end a lunii septembrie, aflat la a treia editie anul acesta, cand castelul din interiorul Cetatii Medias va fi luminat ambiental si vor fi montate ghirlande luminoase in cinstea aniversarii a 100 de ani de cand Ambrosi a denumit Feteasca regala.
POLAGRA este unul dintre evenimentele cheie din industria alimentara si HoReCa in Polonia. Anul acesta evenimentul va avea loc in perioada 4-6 octombrie la Targul International Poznań din Polonia. Cel mai mare atu al POLAGRA este diversitatea sa: Trei saloane paralele - FOOD, FOODTECH si HORECA sunt dezvoltate pentru a atrage expozanti care prezinta alimente care raspund preferintelor dietetice ale consumatorilor (salon FOOD), noi tehnologii care permit mentinerea celor mai inalte standarde de siguranta in productia de alimente (salon FOODTECH), precum si solutii care imbunatatesc activitatea restaurantelor si a facilitatilor de cazare (salonul HORECA).
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca va invita in campus, in zilele de 4 si 5 septembrie 2021, la un eveniment aparte, care face parte din agenda Jazz in the Park: Funky Market – Piata producatorilor locali. USAMV Cluj-Napoca isi deschide cu entuziasm portile pentru Festivalul Jazz in the Park, dar si pentru numerosi producatori locali, din dorinta de a promova produsele autohtone. Festivalul, deja traditional, mai propune in campusul nostru cate patru concerte de jazz si un spectacol de teatru pentru copii in fiecare zi, iar in acest ambient relaxant va fi amenajata si Funky Market.
Florile inseamna iubire, culoare, natura si viata. Le celbram pe toate, intr-un weekend dedicat florilor, in cea mai cocheta piateta din centrul istoric al Brasovului. Nu vor lipsi decorurile pentru selfie-uri pe Instagram, Targul de flori si mestesugari, spectacole si dulciuri. Treci pe la noi?
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca anunta participarea, in premiera, cu vinuri din productia proprie, Vinea Apoldia Maior, la Central Park Wine Festival, eveniment care va avea loc in perioada 26-29 august in Parcul Central ”Simion Barnutiu”. USAMV Cluj-Napoca va invita sa aflati mai multe despre drumul vinurilor Vinea Apoldia Maior din vie si pana in pahar, intr-o atmosfera relaxanta in care se vor imbina componenta educativa si buna dispozitie.
Evenimentul Romanian Beef Master a fost denumit "Sibiul si renasterea unui fenomen gastronomic" si a fost prima competitie culinara dedicata carnii de vita produsa in Romania care a dat semnalul unei revolutii a gustului! Vedeta evenimentului fiind carnea de vita Premium Angus. Romanian Beef Master Sibiu, competitia culinara in premiera dedicata carnii de vita produse exclusiv in Romania, a reunit cei mai priceputi chefi din tara, organizati in 6 echipe care au gatit piesa Picanha de vita Angus de la Karpaten Premium Angus. Trofeul a fost obtinut de Adrian Sipoteanu, Ioan David si Gigi Fedeles - echipa castigatoare!
Pe 4 august 2021 Sibiul te invita la Romanian Beef Master by Radu Zarnescu, competitie care va stabili titlul de cea mai buna echipa de bucatari romani specializati in prepararea carnii de vita! Evenimentul reuneste bucatari cu experienta in gatirea carnii de vita, iar juratii vor evalua prestatia culinara unica: gatirea carnii de vita produsa in Romania.
La inceputul primaverii, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) isi deschide portile pentru a gazdui o expozitie cu vanzare de produse agroalimentare romanesti din zona Clujului.
In cel de-al 28-lea an de la infiintarea SONIMPEX TOPOLOVENI, incepem promovarea Magiunului de Prune Topoloveni in Emiratele Arabe si Vietnam cu fonduri europene in valoare de 775.000 euro. Ca membri ai Patronatului Romconserv vom participa la targuri si expozitii in Japonia, America si Brazilia. Continuam astfel sa prezentam in toata lumea traditia gastronomica romaneasca.
In perioada 17-26 ianuarie 2020, se desfasoara la Berlin, Germania, expozitia „Saptamana Verde 2020” (Grüne Woche). Anual, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) participa la aceasta expozitie cu un stand de informare privind politicile aplicate in domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale, in cadrul caruia experti din MADR promoveaza produsele agroalimentare romanesti recunoscute la nivel national si european.
Cu ocazia Sarbatorilor de Iarna si a diferitelor manifestari traditionale organizate la nivel de localitati, se produc si se comercializeaza cantitati apreciabile de produse alimentare de origine animala si vegetala, iar valorificarea acestora, in alte conditii decat cele prevazute de normele sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor in vigoare, poate constitui un pericol pentru sanatatea publica.
Evenimentul gastro-cultural Ozosep aduce de exact cinci ani cele mai bune produse secuiesti in capitata si a devenit in acest timp un loc preferat al multor bucuresteni datorita atmosferei specifice si a calitatii produselor care se gasesc la acest targ. Vizitatorii sunt asteptati si cu aceasa ocazie cu nelipsitele delicatese pregatite de mici producatori din Harghita si imprejurimi, dar si cu produse artizanale de calitate.
Cu ocazia Zilei Nationale a Produselor Agroalimentare Romanesti, ce se sarbatoreste in fiecare an in data de 10 octombrie, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale organizeaza in perioada 9-11 octombrie 2019 evenimentul ”Zilele Portilor Deschise”.
Sambata, 21 septembrie, este ziua judetului Tulcea la Sarbatoarea Traditiilor si Mestesugurilor Dobrogene la Pavilionul Expozitional din Constanta, de pe malul lacului Siutghiol. Tulcea va duce la aceasta sarbatoare unii dintre cei mai buni mestesugari ai sai, din Visina, Luncavita si din municipiul Tulcea, precum si cele mai bune ansambluri folclorice ce duc mai departe traditiile comunitatilor din Delta Dunarii si din judetul Tulcea. Gastronomia deltaica va fi reprezentata la aceasta sarbatoare de catre cei de la Kotiga, din Jurilovca.
Sambata, 7 septembrie, si duminica, 8 septembrie, Primaria Comunei Crisan, Consiliul Local Crisan si Asociatia Delta Dunarii (AMDTDD) organizeaza, in centrul localitatii Crisan, in inima Deltei, prima editie a Sarbatorii Borsului de Peste din Delta Dunarii. Sarbatoarea este destinata atat turistilor, cat si localnicilor, si isi propune sa valorifice traditiile gastronomice si culturale ale Deltei Dunarii.
In perioada 24-25 August 2019, la Valea Stezii intr-unul dintre cele mai frumoase sate ale Romaniei, Rasinariul, s-a desfasurat Festivalul Branzei si Tuicii, ajuns la cea de-a 16-a editie. Festivalul a reunit, pe perioada celor 2 zile, producatori din zona Rasinarului si Marginimii Sibiului. In plus, in cadrul festivalului au avut loc evenimente precum ateliere gastronomice, degustari, ateliere tematice pentru copii si de tesut si pictura pe sticla si multe alte activitati de crestere a potentialului turistic al zonei.
13-06-2025 Siguranta alimentara
Autoritățile au confiscat produse alimentare contrafăcute în valoare de 91 de milioane de euro într-o singură operațiune la nivelul UE. Vinurile și băuturile spirtoase se confruntă cu una dintre cele mai ridicate rate de contrafacere în comparație cu alte produse, cu pierderi anuale în vânzări de 2 289 de milioane de euro și aproape 5 700 de locuri de muncă în UE. Numai în România, în acest sector se pierd anual 29 de milioane de euro din vânzări și peste 220 de locuri de muncă. Mai multe>>
12-06-2025 Targuri si expozitii
Vor fi prezentate și cele mai noi soiuri brevetate la OSIM de către Stațiunea de Cercetare Horticolă – Luna albă și Splendoria. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca are plăcerea să invite iubitorii de trandafiri la evenimentul anual ”Parfum de Cluj”, în 14 iunie, între orele 10.00 – 18.00, la Stațiunea de Cercetare Horticolă (SCH). Mai multe>>
12-06-2025 Stiri agricole
Impact Hub Bucharest și partenerul principal Rompetrol, cu sprijinul Climate-KIC, au deschis înscrierile pentru Romania ClimAccelerator, acceleratorul startupurilor verzi, care se desfășoară între 11 iunie și 11 august 2025. Programul susține dezvoltarea startupurilor verzi care propun soluții inovatoare în domenii precum mobilitate urbană, energie regenerabilă, agricultură inteligentă pentru climă, Mai multe>>
12-06-2025 Plati APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 26 mai – 06 iunie 2025, plăți pentru anul de cerere 2024, în suma totală 104.676.932,20 lei (21.038.860,67 euro), astfel: Mai multe>>
11-06-2025 Plati APIA
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește că vineri, 13 iunie, este termenul limită de depunere a cererilor de Plată, în cadrul Campaniei 2025. Cererile de plată se depun electronic, prin accesarea aplicației IPA-Online. Mai multe>>
09-06-2025 Plati APIA
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor(ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna martie / trimestrul I 2025 Mai multe>>
06-06-2025 Plati APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat astăzi, 02 iunie 2025, autorizarea la plată a intervențiilor pentru sprijinul cuplat, aferente Campaniei 2024. Cuantumurile unitare ale plăților directe pentru intervențiile prevăzute la art.1 din Ordinul MADR nr. 185/28.05.2025 pentru aprobarea cuantumului unitar al plăților directe aferente cererilor de plată depuse în anul 2024, Mai multe>>
06-06-2025 Afaceri agricole
Impact Hub Bucharest, în parteneriat cu EIT Food, anunță cele 10 antreprenoare selectate în programul Empowering Women in Agrifood (EWA), dedicat antreprenoarelor și proiectelor create de acestea în domeniul agroalimentar. Empowering Women in Agrifood este un program de accelerare dezvoltat de EIT Food, cea mai mare comunitate de inovare alimentară din lume. EIT Food este susținut de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene. Mai multe>>
06-06-2025 Invatamant agricol
● 3 universități cu profil agronomic din România se vor deschide direct către fermieri, pentru a duce cunoștințele teoretice și rezultatele cercetării mai aproape de aceștia● Primele extensii ale universităților vor fi deschise în județele Cluj, Timiș și Brașov, în zona Făgărașului Mai multe>>
04-06-2025 Afaceri agricole
Dorin Bob, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din Transilvania, cu activități importante în domeniul agro-alimentar și imobiliar, a obținut două finanțări europene în valoare totală de 4,6 milioane de euro pentru extinderea activităților agricole în județul Satu Mare, prin înființarea de noi plantații de alun, reconversia unei livezi, instalarea unor sisteme moderne de irigații și dotarea cu tehnologie de top. Mai multe>>
04-06-2025 Targuri si expozitii
Corteva Agronomy Day 2025 revine pe 6 iunie în localitatea Grabaț, județul Timiș,in cadrul fermei Fangmeier aducând în prim-plan cele mai noi inovații și soluții pentru fermierii români. Evenimentul, organizat de Corteva Agriscience, se anunță a fi un punct de întâlnire esențial pentru agricultorii interesați de tehnologii moderne și practici sustenabile. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>