Programele educationale concepute special pentru femeile fermier pot reduce discriminarea de gen in agricultura, au auzit ascultatorii in timpul sesiunii „Diversitate si incluziune” al evenimentului anual al European Institute for Food Innovation and Technology, EIT Food Annual Event, eveniment ce a avut loc la Bruxelles in octombrie 2022 si a reunit aproape 800 de experti din sistemul alimentar. Participantii la eveniment au aflat despre programul TalentA, un program creat si implementat de compania internationala de cercetare agricola Corteva Agriscience, acesta fiind unul dintre cele mai bune exemple de eforturi in aceasta directie.
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor a prezentat astazi Hartile de Hazard si de Risc la Inundatii actualizate in cadrul proiectului RO-FLOODS. Hartile, care sunt accesibile oricarei persoane interesate, constituie un instrument esential pentru managementul integrat al riscului la inundatii deoarece acestea sunt utilizate pentru planificarea masurilor necesare pentru protectia la inundatii, pentru planificarea modului de utilizare a terenurilor si pentru a preveni si evita noi riscuri la inundatii.
Nu este neobisnuit sa apara momente din care sa nu avem idee cum vom iesi. Uneori, suma de bani necesara pentru plata facturilor este pur si simplu mai mare decat soldul disponibili. Avand in vedere ca multi romani nu obisnuiesc sa economiseasca sau dispun de economii reduse, nu este nevoie de o cheltuiala neasteptata foarte mare sau de o scadere a veniturilor, pentru ca problemele financiare sa apara. Deci, ce poti face cand ramai fara bani?
In data de 27 septembrie, statele membre au sprijinit propunerea Comisiei Europene de a reduce limitele maxime de reziduuri (LMR) pentru doua pesticide neonicotinoide despre care se stie ca au efecte adverse asupra albinelor. Pentru importurile de alimente si furaje, noile norme vor reduce limitele maxime de reziduuri existente, pentru aceste substante, la cel mai scazut nivel care poate fi masurat cu ajutorul celor mai recente tehnologii.
Siguranta alimentara este principalul factor care influenteaza alegerile consumatorilor din Romania, atunci cand acestia se afla in fata rafturilor din magazine. Astfel, 59% dintre romani (46% dintre cetatenii UE) declara ca se ghideaza in achizitionarea alimentelor dupa gradul de siguranta al acestora. Pe locul doi se afla pretul (48% dintre romani vs 54% dintre cetatenii UE), in timp ce gustul reprezinta doar al treilea citeriu in alegerea alimentelor (43% dintre romani vs. 51% dintre cetatenii UE).
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca este onorata sa anunte aniversarea de 60 de ani a Facultatii de Medicina Veterinara, infiintata in 1 octombrie 1962. Ceremonia de aniversare va avea loc miercuri, 14 septembrie 2022, de la ora 10.00, in Aula Magna ”Mihai Serban” a universitatii.
Ministrul Petre Daea a avut ieri, 24.08.2022, o intalnire de lucru cu o echipa de specialisti de la Ministerul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii (MCID), condusa de ministrul Sebastian-Ioan Burduja, ce a avut drept scop realizarea unui parteneriat care sa poata contribui la digitalizarea invatamantului liceal agricol din Romania. Cu aceasta ocazie, ministrul Petre Daea a prezentat proiectele pe care MADR doreste sa le implementeze prin intermediul liceelor agricole, astfel incat sa se creeze o legatura intre fermieri, administratie publica, licee agricole, universitati si cercetarea stiintifica din agricultura.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca anunta infiintarea celei de-a sasea facultati din portofoliu, Facultatea de Silvicultura si Cadastru, precum si modificari de structura si de denumire ale Facultatii de Horticultura, care devine Facultatea de Horticultura si Afaceri in Dezvoltare Rurala.
ANSVSA a continuat seria controalelor tematice la depozitele de legume si fructe si pietele agroalimentare. Astazi, 35 de echipe de inspectori ANSVSA au controlat unitati din Bucuresti si judetele Ilfov, Calarasi, Brasov, Buzau, Constanta, Covasna, Dolj, Galati, Prahova, Maramures si Timis. Au fost vizate legumele si fructele care fac obiectul importului din tari terte.
Asociatia Granarii Iasi ii invita pe fermieri sa se inscrie in cea mai importanta structura asociativa din regiunea Moldovei si lanseaza un apel la unitate intr-o formula care sa le reprezinte cel mai bine interesele.
Operatorii profesionisti care deruleaza activitati de export cu plante, produse vegetale si alte obiecte, au obligatia sa solicite Autoritatii Nationale Fitosanitare eliberarea certificatelor fitosanitare pentru export. Aceste documente oficiale garanteaza ca marfurile exportate indeplinesc exigentele fitosanitare impuse de tara importatoare.
Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara (USAMV) isi deschide portile in perioada 4 - 22 iulie 2022 pentru admiterea la studii de licenta si 1 - 18 iulie 2022 pentru programele de master, invitandu-te sa alegi sa ai o experienta de student #extraordinara.
O delegatie a Asociatiei Granarii Iasi a efectuat, saptamana trecuta, o vizita de lucru la sediul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pentru a discuta cu Ministrul Adrian Chesnoiu despre cele mai importante probleme cu care se confrunta fermierii din regiunea Moldovei.
BNP Paribas Leasing Solutions vine in sprijinul liceelor agricole si ofera granturi in valoare totala de 15.000 euro pentru organizarea unor vizite de studiu si experiente de invatare inedite atat pentru elevi cat si pentru profesori in ferme sau agribusiness-uri care aplica tehnologii moderne, inovatoare si durabile.
Un procent semnificativ al emisiilor de gaze cu efect de sera (GES) provine din sistemele alimentare, atat in mod direct, cat si in mod indirect. In acest context, EIT Food si Impact Hub Bucharest au dezvoltat Challenge Labs, programul de ideatie care identifica si gaseste posibile solutii pentru cele mai presante probleme ale industriei alimentare, unde profesionistii si antreprenorii din domeniul agroalimentar se pot inscrie pana pe 31 mai 2022.
Lidl si GLOBAL G.A.P., impreuna cu alti parteneri, au finalizat dezvoltarea unui standard valabil la nivelul intregii industrii, pentru protectia biodiversitatii in productia conventionala de fructe si legume in Europa.
Inspectorii din cadrul MADR, ANPC si ANAF au aplicat amenzi in valoare de aproximativ 50.000 lei, in cadrul actiunilor de control mixte, desfasurate in perioada 14-17 aprilie, ce au vizat verificarea operatorilor economici care comercializeaza produse agroalimentare specifice sarbatorilor pascale.
Centrul de Excelenta pentru Resurse Educationale Agro-Alimentare si Dezvoltare Durabila continua, dupa lansarea de anul trecut a Portalului de Educatie Agricola realizat cu sprijinul Ambasadei Regatului Tarilor de Jos la Bucuresti agrieduportal.com, programul de sprijin pentru inovarea proceselor educationale in domeniul educatiei agricole si anunta oportunitatile de cooperare si invatare in domeniile zootehnie, horticultura, peisagistica si antreprenoriat rural deschise in prima parte a acestui an.
Directia pentru Agricultura a judetului Bistrita-Nasaud organizeaza urmatoarele cursuri pentru fermieri: Lucrator in cresterea animalelor; Lucrator in cultura plantelor; Cursuri de initiere masura 10-Agromediu, si clima, masura 11 Agricultura ecologica.
Invatarea la locul de munca – asa cum sunt de exemplu stagiile de practica si ucenicia elevilor la un angajator – reprezinta o componenta centrala a invatamantului profesional si tehnologic care are urgent nevoie de finantare, prevederile legii privind practica elevilor si studentilor nefiind aplicate nici la 15 ani de la promulgarea acesteia, arata un studiu realizat de Centrul Roman de Politici Europene (CRPE), organizatie parte a consortiului Crestem prin Educatie Agricola (CEA), format dintr-un grup de organizatii care isi propun dezvoltarea invatamantului tehnologic cu profil agricol din Romania.
ASBISc Enterprises Plc, distribuitor cu valoare adaugata, dezvoltator si furnizor de produse, solutii si servicii IT si IoT pe pietele in crestere din Europa, Orientul Mijlociu si Africa, a investit in EMBIO Diagnostics Ltd. care dezvolta B.EL.D. (Bio Electric Diagnostics), unul dintre putinele analizoare chimice multifunctionale bazate pe biosenzori, care poate detecta cu precizie bacteriile si alte substante chimice daunatoare din anumite categorii de alimente, cum ar fi lactatele si legumele cu frunze, in doar cateva minute.
Indeco Soft SRL in parteneriat cu USAMV Cluj-Napoca si Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca deruleaza, in perioada 1 octombrie 2021- 30 decembrie 2023 proiectul „GREENTOP Agrobiodiversity” pentru dezvoltarea unui produs inovator care, prin utilizarea superioara a imaginilor satelitare pentru identificarea tipurilor de vegetatie, a stadiului de evolutie a acesteia, speciilor, modului de utilizare a terenurilor, evolutiei constructiilor si ariilor verzi, permite monitorizare in timp a evolutiei zonelor de interes la costuri rezonabile (reduse fata de modelele actuale de monitorizare).
In perioada 26-29 octombrie 2021, RWA Raiffeisen Agro Romania a organizat un schimb de experienta cu cooperativele membre RWA, la sediul din Korneuburg Austria, pentru reprezentantii a 27 de cooperative agricole afiliate si colaboratoare UNCSV (Uniunea Nationala a Cooperativelor din Sectorul Vegetal). Obiectivul principal al deplasarii a constat in intelegerea necesitatii consolidarii cooperativelor agricole din Romania si realizarii de investitii colective direct de catre acestea, care sa aduca valoare adaugata recoltelor membrilor sai.
In aceste zile se hotaraste soarta agriculturii Europene - pe data de 18 oct. 2021 va avea loc o sesiune plenara a Parlamentului European privind „Farm to Fork”, in acest sens, Asociatia „Granarii – Da-te pe Brazda” considera ca agricultura romaneasca in ansamblul ei, cu atat mai mult cea din zona Moldovei, nu poate face fata acestor rigori si ca vom fi condamnati la faliment si infometare.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) din Cluj-Napoca, prin cercetatorii de la Disciplina Parazitologie si Boli parazitare (Facultatea de Medicina Veterinara), anunta descoperirea unei noi specii de insecta, pe teritoriul Romaniei, in judetul Constanta. Noua specie a fost denumita Phlebotomus simonahalepae, in onoarea jucatoarei de tenis Simona Halep, care este nascuta la Constanta.
Carnea provenita de la diferite specii de animale, pasari, specii de acvacultura, etc. constituie un aliment cu importanta deosebita pentru buna functionare a organismului uman, mai ales in contextul unei vieti normale, datorita continutului crescut de proteine de calitate superioara si de substante minerale, insa trebuie sa se tina cont de calitatea si cantitatea consumata zilnic pentru a nu deveni un agent nociv pentru sanatatea consumatorilor.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca organizeaza a doua sesiune de admitere, in perioada 6-22 septembrie 2021, pentru locurile disponibile la nivel de studiu licenta si masterat.
Alimentatia publica reprezinta o ramura a comertului care are ca scop productia si distributia de mancare si bauturi, respectiv pregatirea preparatelor culinare si a produselor de cofetarie-patiserie, distributia lor si a altor produse alimentare precum si crearea unei ambiante favorabile pentru consumul produselor in cadrul unitatiilor de profil. In activitatea de alimentatie publica se incadreaza restaurantele, pensiunile, cantinele si alte unitati de alimentatie publica (cofetarii, patiserii, pizzerii, fast-food-uri) unitati in care se prepara si se servesc sau se comercializeaza alimente.
Incepand cu 4.08.2021 Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti (USAMV Bucuresti) scoate la concurs locurile ramase libere la toate cele 7 facultati. Grabeste-te sa te inscrii la facultate in a doua sesiune de admitere care a inceput de pe 4 august 2021 si va continua pana in momentul ocuparii locurilor scoase la concurs, dar nu mai tarziu de 20 septembrie. La cele 7 facultati ale USAMV Bucuresti sunt scoase la concurs peste 2500 de locuri la buget si taxa.
Uniunea de Ramura Nationala a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - U.N.C.S.V. isi propune sa fie varf de lance pentru cooperativele din Romania, continuand sa se implice activ in indrumarea cooperativelor agricole pentru eficientizarea activitatii. Dorim sa reamintim pe aceasta cale tuturor cooperativelor agricole din Romania, ca prin modificarile si completarile aduse la Legea Cooperatiei Agricole nr. 566/2004, acestea au avut obligatia actualizarii actelor constitutive conform prevederilor nou introduse si inregistrarea la Oficiul Registrului Comertului pana la 20 mai 2021.
In data de 8 iunie 2021, Asociatia Producatorilor Agricoli Dobrogeni (APAD) a semnat acordul de aderare la Asociatia Producatorilor de Porumb din Romania, devenind membra cu drepturi depline a acesteia. Organizatia profesionala a fermierilor dobrogeni a fost infiintata in conditiile de seceta fara precedent ale anului 2020, care au afectat tot sud-estul Romaniei, dar cu deosebire zonele agricole din judetele Constanta si Tulcea.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) din Cluj-Napoca scoate la concurs pentru anul universitar 2021-2022, pentru invatamantul cu frecventa si la distanta (ID), la studiile de licenta, 840 de locuri bugetate si 797 cu taxa, in 28 de programe de studiu acreditate in cadrul celor cinci facultati: Facultatea de Agricultura, Facultatea de Horticultura, Facultatea de Zootehnie si Biotehnologii, Facultatea de Medicina Veterinara si Facultatea de Stiinta si Tehnologia Alimentelor.
Parlamentul European, Consiliul European si Comisia Europeana au respins Amendamentul 171, o reglementare alimentara ostila mediului, considerata ca fiind un atac asupra sustenabilitatii, de catre aproape jumatate de million de consumatori care au semnat o petitie lansata de ProVeg International. Demersurilor ProVeg s-au alaturat ONG-uri importante, inclusiv Greenpeace, WWF si Greta Thunberg, companii producatoare de alimente pe baza de plante precum Upfield, Oatly, Nestle si Alpro. Acestea s-au angajat intr-o lupta pentru sustenabilitate si impotriva cenzurii produselor alternative lactate pe baza de plante.
Romanii se declara constienti de impactul pe care il are productia si consumul de alimente asupra mediului inconjurator si asupra sanatatii, dar sustenabilitatea produselor alimentare este ultimul criteriu in decizia de achizitie, arata un sondaj initiat de Upfield, lider mondial in produse vegetale si detinatorul brandurilor de margarina Rama, Delma si Becel. Cercetarea a avut drept obiectiv identificarea perceptiilor despre alimentatia sustenabila in randul romanilor si disponibilitatea de a deveni parte din procesul de schimbare a comportamentului de consum.
Consiliul European pentru Informare Alimentara (EUFIC) a lansat prima harta interactiva sezoniera a frcutelor si legumelor la nivel european. In contextul Anului international al fructelor si legumelor proclamat de FAO, noua harta ofera informatii exacte pentru a ghida consumatorii in a face alegeri sanatoase si mai durabile.
In mod traditional la masa de Pasti majoritatea populatiei consuma carne de miel sau de ied, oua, branzeturi, cozonac, legume si verdeturi de sezon si alte alimente specifice dupa zona geografica si obiceiuri locale. Pentru prevenirea aparitiei unui discomfort alimentar, sau toxiinfectii alimentare in perioada Sarbatorilor Pascale, cand in mod traditional, consumul acestor alimente de origine animala si vegetala creste in mod considerabil, populatia consumatoare trebuie sa cunoasca urmatoarele:
Incepand cu data de 1 aprilie 2021 se aplica noi cerinte pentru operatorii din domeniul alimentar cu privire la continutul de acizi grasi trans din alimente, altii decat acizii grasi trans care se gasesc in mod natural in grasimile de origine animala, asa cum sunt prevazute in Legea nr. 182/2020 pentru stabilirea continutului de acizi grasi trans in produsele alimentare destinate consumului uman si in Regulamentul Comisiei (UE) 2019/649.
La 27 martie 2021 devine aplicabil Regulamentul privind transparenta si durabilitatea modelului UE de evaluare a riscurilor in cadrul lantului alimentar. Propunerea de regulament a Comisiei Europene a fost adoptata in 2019, in urma unei initiative cetatenesti europene. Intrarea in vigoare a regulamentului nu marcheaza doar un important pas inainte in modernizarea politicii UE in domeniul sigurantei alimentare, ci este, de asemenea, un exemplu elocvent al impactului politic direct al unei initiative cetatenesti europene.
Cifra de scolarizare pentru nivelul liceal (invatamant de zi) va fi cu 14.000 de locuri mai mica in anul scolar 2021-2022, conform proiectului de hotarare de guvern pus in consultare publica de Ministerul Educatiei in urma cu cateva zile. World Vision Romania, parte a consortiului Crestem prin Educatie Agricola (CEA), atrage atentia asupra faptului ca, la fel ca in anii precedenti, cele mai multe taieri de clase si locuri le contabilizeaza liceele tehnologice si agricole, care au primit deja de la inspectoratele scolare din tara alocari la jumatate fata de nivelul solicitat.
EFSA a publicat noi conditii pentru actualizarea ghidurilor cu privire la datele stiintifice pe care solicitantii trebuie sa le includa in dosarele lor pentru autorizarea unei substante destinate afumarii produselor alimentare, fie ca este vorba despre o substanta noua, fie ca este vorba de reinnoirea sau modificarea autorizatiilor existente.
EIU (Divizia de Cercetare si Analiza a Grupului The Economist) a publicat cel de-al noualea Index Global de Securitate Alimentara (GFSI), sponsorizat de Corteva Agriscience. GFSI 2020 are in vedere securitatea alimentara in contextul inegalitatii economice si a veniturilor, a inegalitatii de sex si a inegalitatii resurselor naturale si de mediu. Indexul atrage atentia asupra decalajului sistemic si asupra modului in care COVID-19 a accentuat impactul asupra sistemelor alimentare.
Consortiul „Crestem prin educatie agricola”, format din patru importante organizatii neguvernamentale din Romania, cere includerea in viitoarele programe finantate din fonduri europene (Planul National Strategic pentru Politica Agricola Comuna (PNS), Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), Programul Operational Educatie si Ocupare) a unor masuri urgente de care invatamantul profesional si tehnic (IPT) agricol in Romania are nevoie nu doar pentru a supravietui, ci si pentru a se dezvolta si a deveni mai atractiv pentru absolventii de gimnaziu.
Comisia Europeana va desfasura in sistem de videoconferinta, in perioada 26 ianuarie – 04 februarie 2021, o misiune de audit in cadrul Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), pentru evaluarea sistemului de control oficial privind siguranta microbiologica a alimentelor de origine nonanimala. Cele doua obiective generale ale misiunii de audit sunt evaluarea sistemului de control oficial in domeniul igienei alimentelor, pentru a preveni contaminarea microbiologica a alimentelor de origine nonanimala si verificarea sistemului de control oficial in domeniul trasabilitatii semintelor germinate si semintelor destinate germinarii.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) gestioneaza si manageriaza Proiectul „Consolidarea capacitatii MADR de a elabora politici si reglementari specifice in vederea implementarii unui sistem strategic national pentru trasabilitatea si integritatea produselor agroalimentare”, cofinantat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operational Capacitate Administrativa (POCA).
Universitatea ”Constantin Brancusi” din Tg. Jiu, Facultatea de Inginerie, Specializarea Inginerie si Management in Alimentatie Publica si Agroturism, a achizitionat sistemul SysAgria din dorinta acomodarii studentilor cu tehnologiile moderne utilizate in sectorul horticol pentru monitorizarea si optimizarea procesului de crestere a plantelor, in cadrul Proiectului Laborator de practica – “Tehnologii digitale in pomicultura SMARTREE”, finantat de Ministerul Educatiei Nationale si Consiliul National pentru Finantarea Invatamantului Superior.
In perioada “Postului de Craciun”, populatia care respecta aceasta traditie crestina, solicita pentru consum produse alimentare specifice, respectiv produse de morarit si panificatie, soia, fasole, mazare, alte sortimente de legume, fructe, produse de patiserie si zaharoase, alimente conservate, ciuperci, produse naturiste, diferite sortimente de bauturi, alte sortimente alimentare cu origine vegetala, solicitare care determina operatorii din domeniul alimentar sa puna pe piata cantitati mai mari de astfel de alimente decat in mod obisnuit.
04-12-2025 Invatamant agricol
Asociația pastel, în parteneriat cu Kaufland România, continuă dezvoltarea proiectului educațional PractiLand și inaugurează un laborator agricol complet echipat în Liceul Tehnologic nr. 1 Cudalbi, județul Galați, o instituție cu profil agricol puternic, dar care până acum nu dispunea de infrastructura necesară desfășurării orelor practice. Mai multe>>
26-11-2025 Cercetare agricola

Descoperirile științifice și progresele tehnologice conduc agricultura românească către sisteme de producție mai reziliente, eficiente și durabile – aceasta este concluzia principală remarcată de participanții la Romanian Agriculture Leadership Forum de săptămâna trecută, în urma prezentării Corteva Agriscience privind inovația și transformarea agricolă. Mai multe>>
24-11-2025 Invatamant agricol
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca găzduiește evenimentul Welcome Week, între 24-28 noiembrie 2025, în cadrul proiectului EU-Gift. Pe parcursul întregii săptămâni, studenții și invitații vor participa la prezentări, seminarii, workshop-uri și vizite tematice dedicate securității alimentare, autenticității produselor, gastronomiei tradiționale și sustenabilității. Mai multe>>
19-11-2025 Siguranta alimentara
Atenționare pentru consumatori – Riscuri privind achiziția de produse alimentare din mediul online Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) avertizează consumatorii asupra riscurilor asociate achiziționării de produse alimentare comercializate în special de pe rețelele de socializare de către persoane fizice neautorizate. Mai multe>>
17-11-2025 Invatamant agricol

Managerii și președinții cooperativelor agricole membre UNCSV au încheiat în Olanda cea de-a doua etapă de formare din proiectul Erasmus+ GPMBAC, un program dedicat dezvoltării competențelor de marketing, branding și antreprenoriat strategic în cadrul organizațiilor cooperatiste din sectorul vegetal. Formarea s-a desfășurat în perioada 9–15 noiembrie 2025, în Soest, Wageningen, Haastrecht, Dordrecht și Dinteloord. Mai multe>>
16-11-2025 Invatamant agricol
40 de antreprenori vor participa la GreenFields Academy, program gratuit de agricultură sustenabilă dedicat fermierilor din România. Mai multe>>
07-11-2025 Invatamant agricol
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic și Centrul de Incluziune pentru Persoane cu Dizabilități, organizează a II-a ediție a evenimentului dedicat studenților - #SăptămânaConștientizării, în perioada 17–21 noiembrie 2025. Mai multe>>
03-11-2025 Invatamant agricol

Evenimentul, parte a proiectului „Stagii de practică – succes în cariera profesională”, a reunit angajatori și cadre didactice din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca pentru a discuta despre competențele necesare viitorilor absolvenți Mai multe>>
18-10-2025 Informatii utile

Mănânci Bine, Trăiești Bine cu Aplicația de Protecția Consumatorilor InfoCons de Ziua Mondială a Alimentației.Ziua Mondială a Alimentației este celebrată în fiecare an la data de 16 octombrie, având scopul de a atrage atenția asupra importanței unei alimentații sănătoase și sigure, precum și asupra provocărilor globale legate de producția și distribuția alimentelor.Tema din 2025 este „Mână în mână pentru o alimentație mai bună și un viitor mai bun”, subliniind nevoia de colaborare la nivel global pentru a construi sisteme agroalimentare durabile. Mai multe>>
07-10-2025 Informatii utile

Rectificare și cerere de scuze publică La sesizarea “Agenției Naționale a Zonei Montane” unde s-au evidențiat activitățiile și principalele realizări al agenției comunicăm următoarele: Mai multe>>
29-09-2025 Informatii utile

Anual, pe 29 septembrie, este celebrată Ziua Internațională de Conștientizare asupra Risipei Alimentare, un prilej de reflecție asupra impactului pe care obiceiurile noastre de consum îl au asupra oamenilor și asupra planetei. În 2025, evenimentul marchează cea de-a șaptea ediție, având ca temă „Stop pierderii și risipei alimentare. Pentru oameni. Pentru planetă.” Această temă subliniază necesitatea reducerii pierderilor și risipei de alimente la toate nivelurile lanțului alimentar, dar și responsabilitatea comună a instituțiilor, producătorilor și consumatorilor pentru a proteja resursele și sănătatea publică. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>